Above all,

Te iubesc

Paul Eluard - trad. Alin Patru

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le-am cunoscut

Te iubesc pentru întregul timp pe care nu l-am trăit

Pentru mirosul marelui larg şi pentru mirosul pâinii calde

Pentru zăpada ce se topeşte pentru primele flori

Pentru animalele pure pe care omul nu le-nspăimântă

Te iubesc pentru a iubi

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le iubesc

Aşadar, am rămas dator cu o scurtă descriere a hotelului Internaţional, de patru steluţe din Bucureşti. Cunoşteam "Internaţionalul" ca marcă prin reprezentantul lor de la Sinaia, deoarece în septembrie organizăm acolo acţiunea pe care o găsiţi la link-ul acesta. Mă aşteptam să găsesc la Bucureşti ceva din mobilierul şi tocăria "Minuzzo" de la Sinaia, SPA-ul de acolo, sălile de conferinţă bine gândite din "corpul B" de acolo şi spaţiile publice largi de care m-am îndrăgostit pe Valea Prahovei.

18 Martie 1998. Un "copchil" în clasa a VIII-a se duce şi el la un concurs de Ziua Francofoniei, la Sibiu, la "Casa Franceză". Aflase de chestia asta de la dna. Schneider, ironic, profesoara de franceză (de la care a învăţat cam tot ce ştie pe limba Bordeaux-ului şi a Beaujolais-ului). Câr-mâr, că era sâmbătă, că "nu stai, mamă, mai bine, tu să te odihneşti, că eşti a VIII-a", mi-am mişcat fizicul la fel de musculos ca acum (pentru necunoscături, între timp am avut o perioadă în care am fost "făcut") până pe strada Uzinei.

Tren de noapte, din nou. Un alt drum spre Bucureşti, de data aceasta cu prelungire spre Thassos-Halkidiki. Săptămâna trecută, chiar în Vinerea Mare dinaintea Paştelui ortodox, eram în drum spre Paris. De fapt, eram chiar la Paris.

Planificasem plecarea asta de Paşti – pe vremea aceea nu aveam idee că e sărbătoare – prin august. M-aş putea face că nu îmi aduc aminte când şi unde am luat decizia, dar gustul nebuniei de tortellini de la Ramada Iaşi încă îmi bântuie papilele gustative din când în când la prânz.

Turişti în Iaşi? Pentru ce? Hai să nu ne mai amăgim singuri cu apa rece a frumoasei şi parfumatei istorii a "mirobolantei" foste capitală de principat! Din păcate, sau mai bine spus din fericire, turistul modern nu mai umblă de nebun ca să vadă "pietre", aşa cum al naibii de potrivit spunea mama când mă vedea pe mine, elev fiind, venind extraordinar de încântat acasă cu fotografiile, aproape de carte poştală, ale Stonehenge-ului. (Să nu mă înţelegeţi greşit, mama ştia ce văzusem eu, dar nu suporta să nu mă vadă şi pe mine "că am fost acolo!". Habar n-avea că puşlamaua îşi va arunca mereu banii pe aparate, pe obiective...)!

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.

29 de ani. I-am împlinit astăzi şi nu m-am simţit nici singur, nici îmbătrânit, aşa cum începusem să mă înec aseară în butoiul cu melancolie.

A venit şi Moşul chiar! Un Moş frumos, mai mult un elf pus pe năzbâtii care ascultă aceeaşi muzică pe care aş fi ascultat-o eu ca să mă motivez. Ba, pe deasupra, a ştiut să apară şi când era nevoie. Sincronizare? Probabil. Ce e sigur e că prietenii îţi apar în viaţă atunci când urmează să apreciezi mai mult ce înseamnă „necondiţionat", mai mult decât „recondiţionat".

Până la urmă şi Facebook-ul începe să devină util. Poate nu pentru vânzarea de produse sau a propriei imagini faţă de cei din jur - cred că Mark Zuckerberg încă nu îşi dă seama ce monstru a creat - ci pentru că, în modul cel mai surprinzător şi fără a fi nevoit să citim gargara celor din PD-L în ziare sau în preas online, putem să aflăm ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru.

 Aşa am aflat de Festivalul Filmului Francez, cu tâlc pus la cale sâmbătă 25 şi duminică 26 noiembrie, la Moldova Mall din Iaşi, de  către Centrul Cultural Francez Iaşi. Recunosc, mi-era dor să mă arunc într-o sală de cinema şi să plec de acolo buimac după o jumătate de zi, aşa cum făceam la Sibiu la ASTRA Film Festival în studenţie, când intram în cabina de traducere, nu pentru că m-ar fi ajutat cine ştie ce la cariera următoare, cât pentru că sorbeam fiecare cadru de documentar şi fiecare cuvânt auzit.

 Surpriza mi-a fost mare, ca de fiecare dată în ultimul timp când am început, în sfârşit, să descopăr şi eu Iaşiul din afara biroului de la Traian şi din exteriorul Fidelio v.8. O sală plină de tineri - mă simţeam uşor cam "aparte", îmbrăcat la costum pentru că nu ajunsesem să trec pe acasă după nişte întâlniri de la prânz. Urmau trei filme, toate cu epoleţi încărcaţi de premii şi recenzii foarte promiţătoare.