Above all,

14 februarie la Iaşi. M-am trezit un pic cu faţa la cearşaf. Un pic mai mult. O fi fost de la încărcarea pe care o resimţeam asupra zilei de azi ca sarcini de serviciu? Probabil. O fi fost pentru că până la urmă, cine se completează, se completează şi când nu vor să facă asta şi încă resimţi stările proaste ale cuiva apropiat de departe? Posibil.

Acum doi ani, de Sfântul Valentin eram undeva la Deva, serbând Anul Nou Chinezesc, învăţând cu vârf şi îndesat ce înseamnă "Gambei", dar mai ales ce înseamnă ospitalitate, respect şi prietenie. Într-un fel sau altul, eram şi la lucru, pentru că cei cărora le eram oaspete, conducerea fabricii DHS din Deva, puteau, şi ar fi trebuit să fie sponsori puternici ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-un fel, au fost.

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.