Above all,

18 Martie 1998. Un "copchil" în clasa a VIII-a se duce şi el la un concurs de Ziua Francofoniei, la Sibiu, la "Casa Franceză". Aflase de chestia asta de la dna. Schneider, ironic, profesoara de franceză (de la care a învăţat cam tot ce ştie pe limba Bordeaux-ului şi a Beaujolais-ului). Câr-mâr, că era sâmbătă, că "nu stai, mamă, mai bine, tu să te odihneşti, că eşti a VIII-a", mi-am mişcat fizicul la fel de musculos ca acum (pentru necunoscături, între timp am avut o perioadă în care am fost "făcut") până pe strada Uzinei.

După 6 decembrie parcă s-a spart conducta de evenimente mici, dar cu gust în Iaşi.

Din ce mă plângeam că nu am ce face şi ce vedea sau asculta în afară de spectacolele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" sau ale Operei Române, asezonate câteodată cu un concert de suflet în Clubul Presei – pe care, recunosc, l-am neglijat în ultima vreme...iată că astăzi nu ştiam încotro să mai fug după program. Aaaa...ce frumos sună, nu-i aşa? „După program"...

Ei bine, în timpul câştigat prin grija cuiva drag mie şi înainte şi după 14 noiembrie – un fel de 11 septembrie amoros (?) – urmat de un scurt război informaţional de ale cărui victorii mă bucur acum ca americanii în Irak – am început să descopăr că Iaşiul trăieşte, şi o face frumos.

La 18.00 eram la Galeriile Anticariat Dumitru Grumăzescu, aşa cum îi promisesem acestui fierar care suflă în fiecare zi în foalele ţinerii de minte ale cuptorului străzii Lăpuşneanu. Îmi ţin mereu promisiunile, iar acum fac public încă una: atmosfera de astă seara de la dumneavoastră, domnule Grumăzescu, mă va ţine legat de glie de fiecare dată când veţi găzdui sau organiza evenimente!

Pe scurt, cele treizeci de minute pe care le-am petrecut astă seară în anticariat m-au făcut să mă simt prima oară ieşean. M-am simţit brusc, fără preambul, „de-al locului", deşi de fiecare dată venisem mai mult oficial, mereu dorind să rămân prieten. Locul emană linişte, firesc, o căldură a cărţii şi vorbelor scrie în ele şi ascultate de când stau ele pe rafturi.