Above all,

Azi mi-am adus aminte de momentele acelea frumoase când i-am văzut pe prezentatorii concertului de colinde organizat de ASFI. Poate mă ajutaţi să îi identific în fotografiile de pe Facebook.

Nu a trecut aşa de mult timp din 2003, nu-i aşa? Mi-am adus aminte de asta pentru că astăzi am mers să asist şi să enervez publicul cu Olympus-ul meu la primul dintre concertele caritabile organizate in 7 şi 8 decembrie de către Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi. "Oly" îşi cere scuze, dar după ce a fost însoţit de altcineva la teambuilding-ul ASFI, mă tot bate la cap să îl mai duc din când în când printre prieteni.

Prima surpiza: sala! Nu ştiam că la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei voi găsi o sală atât de interesantă, "Iustin Moisescu" pe numele ei: înaltă, cu o acustia atât de eficientă (mai ales că în pauzele dintre cântece, când se putea auzi cineva şoptind în nişte boxe mărunte ascunse pe după draperii). E o sală impresionantă, care îmi aduce aminte într-un fel de aula Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, dar şi de aulele universităţilor britanice. De reţinut pentru cei de la "Artmark" data viitoare când vin în Iaşi, dar despre ei...în altă seară.

Adevărul e că, în urma campaniei bine închegate a ASFI - un mix interesant de social media, P.R şi afişaj agresiv (43, 11, 7 nu sunt numere de bingo, sunt mijloace de transport în comun în care am dat de afiş) mesajul a fost receptat, iar publicul a umplut sala până la refuz. Aşa că...a doua surpriză...undeva la 300 de persoane, as spune că ar fi o estimare corectă. O estimare de P.R. ar suna "500" că au mai fost şi care au plecat, au venit..au plecat.

A treia surpriză: lumina groaznică! Acel ciocolatiu care face viaţa un chin fiecărui fotograf care îşi doreşte măcar un balans de alb decent. Aşa că pe foto, pur şi simplu m-am jucat. De la "Berlin Alexanderplatz" al lui Dragoş Galgoţiu nu am mai avut aşa lumină ciudată. Măcar acolo era puternică...Aici...sincer...am umplut sala de zgomotul aparatului foto, dar şi imaginile.

Corurile au fost într-adevăr la nivelul la care mă aşteptam. Cel mai mult mi-a plăcut, de departe, corul "Mitropolit Iosif Naniescu". Tinerii au prestanţă, au prezenţă de spirit, se vede că sunt obişnuiţi să cânte împreună şi au încredere unul în celălalt. "Când intri într-o sală, trebuie să o domini din privire!" spune o regulă de bază în vânzări...şi teatru. Ei bine, coriştii aceştia parcă ar fi de o vecie în faţa publicului, pe care îl dibuiesc şi îl întorc cu susul în jos plămădind sentimente mult prea înalte pentru înţelesul multor contemporani stilaţi, stilizaţi sau "stilişti", cu impresii de brand în devenire.

M-am simţit tânăr la concert, chiar dacă "dumneavoastră" începe să sune din ce în ce mai firesc atunci când îl auzi din gura unor oameni care nu au decât 4, 5 sau 9 ani mai puţin decât tine. Călătoria în timp e posibilă. O faci în mintea ta, în amintirile tale şi uiţi ce a fost urât. Asculţi colinde între tineri care cred şi fac ceva pentru alţii şi retrăieşti, refaci momente, aşa cum scria Eliade, te retranspui în timpul iniţial. Asta este teatrul, asta sunt riturile religioase. Pentru noi înşine însă, trebuie să inventăm mereu astfel de întoarceri în timp, atunci când ne ajută să câştigăm prezentul şi viitorul.

Asta facem de Crăciun: ne transportăm în timp acum 2000 de ani, iar colindul este un ritual ce ne ajută să fim mai aproape de acel moment magic al Naşterii lui Iisus Hristos. De-asta trebuie să fim buni, de-asta banii daţi colindătorilor sau pentru o cauză nobilă nu sunt plată, ci jertfă pe un altar invizibil al credinţei. De-asta vă îndemn să mergeţi mâine seara la BCU şi să lăsaţi câţiva lei...sau mai mulţi...pentru copiii de la Ciurea şi pentru bătrânii de la parohia "Gheorghe Lozinschi".

"Arată că-ţi pasă!" probabil că nu a avut în fişa de proiect lucruri aşa de nebuloase. Sper că nu a pornit nici din ideea că "trebuie să facem şi noi ceva de Crăciun...ştiţi, imaginea...". Din ce l-am "citit" eu pe Mircea Mereacre, generatorul de curent trifazic din fruntea ASFI - pentru că îi simţi energia de departe, nu cred că a fost aşa. Uitaţi-vă doar la "zid-ul lui" de Facebook de Ziua Naţională, plus că nu rezişti prea mult făcând lucruri în care nu crezi şi nu poţi să îi duci nici pe alţii alături de obiectivele tale sau ale grupului. Te laşi păgubaş, fără să recunoşti, după 4 ani sau 7 luni, 3 luni sau 1 lună, depinde de la caz la caz.

Ceea ce e clar, e că renunţi şi o faci fără să îţi poţi impune contrariul. Apoi te intorci de la punctul greşit de la care ai plecat.

Important e să crezi în ceea ce faci, iar un proiect în care crezi străluceşte de curaj în exterior. Am urmărit proiectul acesta cu ochiul omului cu ceva experienţă în domeniu, încercând să îmi aduc aminte cum era când eram şi eu student şi o acumulam. Mă întorc în timp privindu-vă pe voi, tineri francofoni, şi văd un alt tânăr francofon aşa cum nu l-am cunoscut vreodată. Culmea e că nici n-au trecut mulţi ani. Parcă acum câteva zile eram la Suceava şi auzeam prima data de ASFI de la un alt student, un anume Ovidiu Miron. Era prin 2005, iar între timp, destinele şi carierele noastre s-au întretăiat mereu. Acum îl găsiţi într-un loc numit Institutul Cultural Român. De fapt, judecând după ultimele noastre discuţii telefonice, s-ar putea să fie la New York, Paris, Londra sau Bruxelles. Niciodată nu ştiu de unde îmi răspunde.

Şi el a crezut în ASFI, aşa cum credeam eu în Liga Studenţilor de la Facultatea de Litere şi Arte şi iată că nu am uitat niciunul de "liga" celuilalt, nici după 6 ani. Nu vă felicit încă pentru proiect, o voi face mâine seară, după finalizarea părţii lui destinate publicului!

Ce mi-aş dori? Mi-aş dori ca aceste proiecte - inclusiv eu sunt implicat acum într-unul - să nu aibă loc doar de Crăciun şi Paşti, ci să fie permanente. Mi-aş mai dori să văd cum se întorc în comunitate acţiunile acestea. Care este beneficiul adus comunităţii de către aceşti copii ajutaţi. Un proiect cultural, ceva?

Dar, să nu devin prea serios...vine Crăciunul!