Above all,

Nu mică mi-a fost mirarea când m-am dumirit că în spatele meu erau aşezaţi Dinu Olăraşu („arareori văzut şezând cuminte" - vorba nu-mi aparţine) şi Walter Ghicolescu, veniţi să dea o aură şi mai boemă locului – muzica lor poezie pe riff de suflet - . Prilejul? Ca între prieteni, iubitori de versuri şi de visuri, erau alături de un autor secret pentru mine până acum – un fel de vin de colecţie de care nu trebuie să ştie nimeni ca să nu îi crească prea mult cota –: Sorin Poclitaru.

Dinu Olăraşu avea concert la ora 8 – şi pe ăsta l-am ratat.

Am încercat să ajung şi la „Soiree Reunionnaise" de la La Tartiflette, dar, în spirit tropical şi relaxat, seara încă nu începuse când am păşit eu în local. Ce mi-a plăcut însă, la prima vedere – degustatul urmează – e restaurantul. Despre el...in altă seară. Poate se lasă cu romantism. În cazul acesta, s-ar putea să nu scriu nimic...va fi semnul că m-am îndrăgostit complet de un local din Iaşi, pentru că îmi voi fi creat amintiri acolo. Sau poate scriu, dar s-ar putea să curgă sirop de zahăr din monitor în timp ce citiţi.

Promisesem...mai mult îmi promisesem că voi ajunge la al doilea concert al campaniei „Arată că-ţi pasă!" al ASFI.

De data asta cunoşteam locul. Fusesem în sala mare a Bibliotectii Centrale Universitare împreună cu colegii de la CALIS la lansarea programului de guvernare locală al PNL .Am încurcat un pic scările spre etaj, totuşi. Căutăm coridorul ce duce direct la balcon. Până la urmă mi-am găsit locşorul dorit, cu deschidere şi aproape de scenă. Era ceva mai multă lumină şi nu mi-aş fi iertat să mai stric imaginile ca aseară...

Nu am stricat imaginile chiar atât de rău, dar am venit nepregătit şi am rămas fără baterie. Sau o fi fost influenţa negativă albastră care-mi bântuia tâmplele nedormite şi îmi scormonea gândurile?

Între timp îl pusesem în temă şi pe Ovidiu Miron că l-am periat şi că l-am pârât într-un articol despre epigonii lui de la Asociaţia Studenţilor Francofoni Iaşi. Mai mult, i-am dat şi pontul Live Stream-ului (offf...tinerii aştia inventivi mai sunt!).

Programul a fost mai candid decât ieri, iar prezentatorii - dintre care îl recunosc pe Valentin Ţoc, bine înfipt în lista mea de Facebook şi pe care nu înţeleg de ce nu l-a taguit nimeni în fotografiile de ieri – au fost mai dezinvolţi, mai aproape de sală. Nu am spus că asta înseamnă „mai buni". Să nu uităm că astăzi a existat o scenă, iar proximitatea faţă de public a fost mai mică...Am eu teoriile mele despre teatrul de cafenea...unii le ştiţi.

Corul ASFI m-a convins prin plăcerea de a cânta, prin lipsa „fiţelor" de vedetă şi prin mândria de a nu poza în altceva decât voluntari care cântă din suflet. Îmi aduc aminte de Nicu Mihoc povestindu-mi cât de mult îşi dorea să joace din nou teatru „simplu", adevărat, convenţional. Cam asta am simţit când i-am ascultat astăzi pe cei din corul ASFI: curăţenie, esenţă umană, puritate.

Îi felicit cu drag, deloc paternal, pe aceşti tineri care ne învaţă o lecţie de viaţă clară, coerentă şi obiectivă: nimic nu se obţine fără muncă! Nici măcar munca! Nici măcar un banner nu stă lipit de perete dacă cineva nu îl susţine atunci când devine picant. Oricum, momentul în care banner-ul de fundal al scenei a început să se dezlipească a creat cea mai frumoasă reacţie la lectura unei liste de sponsori din câte am auzit vreodată!

Probabil că o parte din sponsori nu vor şti ce s-a întâmplat cu sprijinul lor. Păcat că se găseşte timp pentru concursurile de miss boboc, prin cluburi cu o reputaţie îndoielnică, dar e mai greu să vii la o oră decentă să îi feliciţi pe cei care îţi alătură numele unei fapte de laudă...

Şi, pentru că tind să devin melancolic, iar blog-ul plictisitor pentru oamenii „serioşi", promit că săptămâna viitoare încep o serie de interviuri cu specialişti din ospitalitate, pe care le voi pipera cu câte un articol despre Ea.

Ea, poezia.