Above all,

14 februarie la Iaşi. M-am trezit un pic cu faţa la cearşaf. Un pic mai mult. O fi fost de la încărcarea pe care o resimţeam asupra zilei de azi ca sarcini de serviciu? Probabil. O fi fost pentru că până la urmă, cine se completează, se completează şi când nu vor să facă asta şi încă resimţi stările proaste ale cuiva apropiat de departe? Posibil.

Acum doi ani, de Sfântul Valentin eram undeva la Deva, serbând Anul Nou Chinezesc, învăţând cu vârf şi îndesat ce înseamnă "Gambei", dar mai ales ce înseamnă ospitalitate, respect şi prietenie. Într-un fel sau altul, eram şi la lucru, pentru că cei cărora le eram oaspete, conducerea fabricii DHS din Deva, puteau, şi ar fi trebuit să fie sponsori puternici ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-un fel, au fost.

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.

Balconul

Charles Baudelaire

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!

Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,

Căminul blând şi vraja văraticelor seri,

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

All That Jazz

Alin Pătru

Cumpăna unei ţigări "slim" pe marginea scrumierei. Totul e Ea.

Discuţii timide, aparent distante, pe ritm de jazz cu influenţe pornografic de idish marţi Sera în Club RS, despre Sibiu. Despre Totul,

Dar Totul e Ea.

Femeie frumoasă, la început de ani 20, îmbrăţişând o sticlă de bere "Ursus".

Şi totul e Ea.

Pălărie, fular roşu – pe care îl detesta – totul e Ea.

Pentru ea

Grigore Vieru

Pentru ea la Putna clopot bate,

Pentru ea mi-i teama de pacate,

Pentru ea e bolta mai albastra

Pentru limba, pentru limba noastra.

Despre tine

George-Alin Pătru

Despre tine nu-mi aduc aminte mult

În afară de gesturi, respingeri şi zâmbete,

Pe care ţi le-am furat într-o noapte

A sufletului.

Iubire silnică pe viaţă

Adrian Păunescu

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic.

Pe viata si pe moarte. Fara frica,

Compatimesc pe cei care abdica,

Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Fug din Iaşi până pe 1 Ianuarie. După cum ar spune un prieten foarte drag de la Sibiu: "Te doare la bască!". Sincer, chiar o să mă doară, pentru că a fost un an frumos, cu peripeţii, multe, întortocheate ca Transfăgărăşanul şi picante ca salsa mexicană.

Pe cât de mult îmi doream să ajung de Revelion, şi nu doar, la Sibiu, pe atât de tare mi-am dat seama astă-seară că iubesc Iaşiul mai mult decât mi-aş fi închipuit! Am stat şi am privit Traianul şi chiar mi-a plăcut proiecţia, deşi am văzut atâtea la Sibiu. Nu e cine ştie ce, dar e într-un fel parte din mine ce se întâmplă pe faţa aceea din Piaţa Unirii. Mi-era drag să îi privesc pe tineri cum îşi fac fotografii cu omul de zăpadă din aceeaşi piaţă şi am făcut un drum scurt pe Lăpuşneanu până la Galeriile Anticariat ale domnului Grumăzescu. Era târziu, şi deşi ştiu că s-ar fi bucurat de oaspeţi, nu am îndrăznit să mai intru. Promit să o fac anul viitor.

Se împlinesc exact 8 luni de când am venit în Iaşi pe 1 Ianuarie. Am venit cu drag, cu încredere şi mă bucur de fiecare secundă şi fiecare gest, idee, pe care le-am avut de atunci. Nu regret nimic. Aş face totul la fel şi a doua oară, pentru că mereu voi crede în acelaşi deznodământ. Eu voi crede.

Stăteam astă seară în faţa Traianului şi mi-am adus aminte cum am trecut în 2002 prin faţa lui, ieşind din pasaj, cu mama, şi cum îmi părea rău că nu pot intra, chiar dacă arăta execrabil atunci. Îmi doream atât de mult să intru în clădirea aia. Uite că s-a întâmplat. Câteodată mă tem de dorinţele mele. Mi se cam întâmplă, dar nu neapărat când ar fi bine. Oare ce îmi doresc acum? Oare ce nu s-a încheiat, închis anul acesta în viaţa mea?

E Ajunul Crăciunului! E primul, chiar primul ajun pe care îl petrec singur, dacă e să ne luăm după proximitatea fizică. E primul meu Crăciun la Iaşi.

Mă scuzaţi, era să uit motanelul pe care l-am adoptat ieri de la Asociaţia Max Dogs, după cum îmi promisesem că voi face ca gest caritabil de Crăciun anul acesta, no matter what...or who. Guess Who.

Scenariile pe care le aveam inconştient planificate pentru Crăciunul acesta au fost date complet peste cap de aventura lui 2011. Trebuia să fie un prim Crăciun la Târgu-Neamţ. Pas. Apoi, unul la Roman. Passo doble pe contratimp cu Ea din timpul unei alte aventuri ce mi-a plăcut şi pe care am respirat-o prin fiecare por, mult prea mult pentru a spune că a fost un simplu job, Traianul. Acum, Moş Crăciun al meu e pe stil vechi. Interesantă sincronizarea, nu-i aşa?

"E Revolutie!", îmi aduc aminte cum imi spunea mama în '89, când tata era plecat la "Academie" în Bucureşti. Îmi aduc aminte de discursul lui Ceauşescu şi de întreruperea emisiei.

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum, cu câteva zile înainte, văzusem "la bulgari", rămas mai mult decât de obicei pe canal după desenele animate de la 7, interviuri la Giurgiu despre "situaţia din România". I-am spus mamei, care mi-a zis să tac. Mai târziu aveam să aflu că mama nu m-a scos câteva zile din casă de teamă să nu îmi scape ceva şi faţă de alţii din jur.

În '89 am aflat că nu există Moş Crăciun, pentru că nu mi-a adus nicio jucărie, ci nişte şampon din acela la pătrăţele de plastic şi o periuţă de dinţi. Moşului îi era frică să zboare printr-o Românie în care mureau tineri ca el să poată să existe. Îmi aduc aminte fotografia într-un ziar a unui fost coleg de-al mamei de liceu sau şcoală. Nu mai ştiu exact, ştiu doar că fusese ofiţer. Fusese pentru că a murit atunci. Unul din fii lui a aprins mai apoi flacăra de la mormântul ostaşului necunoscut.