Above all,

Celei care minte

Ion Minulescu

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată,

Am să te iert -

E vechi păcatul

Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,

Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,

Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,

În pat ţi-am presărat garoafe

Şi maci -

Tot flori însângerate -

Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,

Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt

Trei ramuri verzi de lămâiţă

Si-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,

Bate miezul nopţii...

E ora când amanţii,-alt'dată,

Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...

Deci vino,

Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,

Înfinge-ţi în priviri Minciuna

Şi-n caldul buzei Adevărul

Şi spune-mi:

Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa

Câţi au murit

Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată.

Am să te iert -

E vechi păcatul

Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ţi cer să-mi spui

Nimic din tot ce-ai spus la alţii,

Ci tot ce n-ai spus nimănui.

Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,

Nu-ţi cer

Nimic din ce poetul palid

Cerşeşte-n veci de veci, stingher,

Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă

Din şirul clipelor la fel,

Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,

În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde

Şi în priviri

Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.

Şi-aşa tăcuţi -

Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -

Să-ncepem slujba-n miez de noapte

Şi mâine s-o sfârşim în zori!

14 februarie la Iaşi. M-am trezit un pic cu faţa la cearşaf. Un pic mai mult. O fi fost de la încărcarea pe care o resimţeam asupra zilei de azi ca sarcini de serviciu? Probabil. O fi fost pentru că până la urmă, cine se completează, se completează şi când nu vor să facă asta şi încă resimţi stările proaste ale cuiva apropiat de departe? Posibil.

Acum doi ani, de Sfântul Valentin eram undeva la Deva, serbând Anul Nou Chinezesc, învăţând cu vârf şi îndesat ce înseamnă "Gambei", dar mai ales ce înseamnă ospitalitate, respect şi prietenie. Într-un fel sau altul, eram şi la lucru, pentru că cei cărora le eram oaspete, conducerea fabricii DHS din Deva, puteau, şi ar fi trebuit să fie sponsori puternici ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-un fel, au fost.

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.

Ca tot românul care nu e doar rocker ci mai ascultă şi altceva mai puţin negru, câteodată, am fost aruncat în Social Media prin Hi5, în 2006, când am muşcat şi eu o invitaţie de la un prieten, ca tot poporul care avea Yahoo pe vremea aia când încă Bianca Drăguşanu nu intrase în revizie.

Ingenuă cum era în 2006 piaţa socială înaintea de apariţia bronzatelor la bec cu teracotă în spate şi D&G scris peste tăietura crestată în turul pantalonilor, reţeaua asta blink-blink nu era chiar aşa de rea. Puteai să vezi ce tâmpenii a mai debitat fostul tău coleg de la Litere de la Sibiu după ultima lui despărţire cu cântec de petrecere, chiar de erai în Deva şi urma să te muţi după măritiş, la Baia Mare, fără să te stresseze vreun amărât de club de fiţuici care se nimerise să dea peste tine prin lista vreunei prietene a fratelui surorii iubitului tău din anul I de facultate.

Apoi au apărut mesajele..."Super Party vineri în", "Trimite-le prietenilor tăi...", "Te aşteptăm". Aşteptaţi-mă fraţilor!...

Şi pentru că ne-au aşteptat, au început cu tot felul de aplicaţii care mai de care mai "Farmville" - like, numai, numai ne-or lua banii. Mai stă cineva pe Hi5? Cineva fără teracotă şi D&G? Doar dacă nu cumva le e lene să se apuce sa dea search pe FB unor prieteni pe care chiar şi-i găsiseră în vremea când "toţi aveam cont".

Dar hai să vedem de ce a murit Hi5-ul la noi şi de ce încă ne place Facebook?

Contemplarea Iadului

Bertold Brecht (traducerea Liviu Ofileanu)

Contemplarea Iadului, de care auzisem odată

fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc

asemănător oraşului Londra. Eu,

care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,

aflu, contemplând Iadul, că el

trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.

De ce îmi plac Liberalii?

Pentru că:

1.Gândesc liber, dar mai ales deoarece gândesc!

2. Datorită unor liberali, există România!

3. Sunt gentlemeni: ne mai călcăm profesional pe picioare, dar discutăm, reglăm, onorabil...Adică, pentru cine nu înţelege: au onoare!

Necunoscuta femeie

Mihai Beniuc

Dintre-nselatoarele amante,

Mi-a ramas in minte numai una.

Incarcata greu cu diamante

Si purtand pe frunte-noua-luna.

Ma-nvelea cu salul de-ntuneric

Si stateam alaturea tacuti,

Trupul fin i-l ciuprindeam eteric:

"Spune, tu, de ce nu ma saruti?"

E ora 1 noaptea. Încă nu îmi vine să cred că astăzi m-am aflat la câțiva metri și că am dialogat chiar cu una dintre primele și cele mai marcante imagini pe care le am din tinerețea mea de cinefil: Constantin Dinulescu.

Grație Clubului Antreprenorilor Liberali Iași și cu găzduirea mai mult decât cafegioaică a Atelierului de Bere din Iași (Da, acolo, vis-a-vis de Tribuna!) s-a întâmplat din nou astăzi, aici, în orașul celor șapte coline de vinuri pline, "Cafeneaua Liberală".

Când crivățul cu iarna

Mihai Eminescu

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate

Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,

Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,

Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,

S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,

Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,

Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

„Eu am venit prea devreme?"

„Nu, eu sunt cel care s-a născut cu trei minute mai târziu şi tot încerc să le recuperez de atunci. Azi am mai pierdut încă unul la semafor", spuse el în gând doar, de teamă. De teamă de ce, de fapt?

„Totuşi, nu îmi voi cere scuze pentru întârziere. Ştiu că nu îţi plac scuzele aruncate aşa, pe caldarâm! Prefer să încerc să recuperez timpul acesta de fiecare dată când eu voi ajunge oricum întârziat şi te voi suna de la colţul îndepărtat al străzii minţindu-te, un pic nevinovat că „aproape am ajuns", ştiind că oricum te vei lăsa aşteptată din momentul în care vei auzi asta, oricât de punctual sau nu ar fi anunţul." şi-ar fi dorit să îi şoptească, dacă n-ar fi crezut că ea va fugi de teamă. De teama Bucureştiului.

Şi iată-l, încă zăpăcit un pic, că scrie, aproape negândit, a doua oară, din cauza ei. „Din cauza", da, am ales bine cuvântul: iată cum se duce pe apă scrisului de duminică imaginea lui de „vânzător", om al timpului şi produsului său, produs al timpului vânzării sale.