Above all,

Toate ca toate, dar când am mers la Comanca (probabil cel mai bine apărat loc din România, ca e între radarele Deveselului) la o rudă de-a tatei şi am văzut o volieră construită...adică o construcţie cât jumătate de casă, cu cărămidă, uşă, tencuială, şapă, şi de toate. Asta se întampla prin 1994... Pe vremea aceea, să ai o casă a ta începea să devină un lux. Materialele de construcţii erau greu de găsit, dacă nu cumva erau de prin zidurile vreunui C.A.P. distrus.

Mi-e dor să cresc porumbei probabil pentru că îmi e dor de sentimentul de libertate pe care ţi-l dă privitul stolului pe cer.

Ajuns la Sibiu, am mai întâlnit iubitori de porumbei, dar nu atât de mulţi copii care să fi avut porumbei ca la noi, la olteni. Rar vei întâlni doi olteni, de la oraş sau de oriunde, care să nu cadă pe gânduri, visători şi melancolici, atunci când îşi dau seama că au acelaşi microb în sânge.

Am căzut şi eu pe gânduri astă seară, undeva în Copou, iar apoi şi mai tare ajuns acasă, văzându un reportaj al prietenului meu Liviu Andrei, aparent necunoscător în ale porumbeilor - de parcă nu ar fi umblat şi el pe coclauri la Reşca fiind mic copil cu gura mare, cu capul pe cer şi împiedicându-se de cioturi din cauză că era cu ochii după porumbei.

Mai jos...reportajul...veţi înţelege de aici că, noi, oltenii, suntem un fel de belgieni. Dar, doar în ceea ce înseamnă porumbei...în rest, suntem mai buni!

http://youtu.be/bhFullxkln0