Above all,

Londra, 8 noiembrie 2011. Victoria & Albert Museum. După o jumătate de Londră străbătută cu metroul (bine, recunosc, jumătate de Londra e cam cât un Bucureşti, iar "metroul" au fost vreo două), plecând de la centrul expoziţional ExCeL, după ce ne-am minunat un pic la Science Museum - de care am rămas un pic dezamăgit faţă de cum era în 1999 când l-am văzut prima dată, iată-mă ajuns cu Ea la Victoria and Albert Museum.

Am trecut prin toată istoria design-ului de produs începând cu secolul al XVI-lea, până la postmodernism, am văzut o copie din gips a Columnei lui Traian, am traversat universul lui Annie Lennox, am văzut în fugă (Dumnezeule, ce erezie am putut face!) colecţia extraordinară despre teatru şi scenă, cu machete de scenografie din spectacole despre care citisem ca în biblie în cărţile lui Georges Banu, ca mai apoi să intrăm...culmea, spre ieşire, în expoziţia de fotografie.

Ea se simţea rău. Fusese o zi lungă, într-adevăr. Nici măcar nu luasem prânzul, doar - doar om ajunge la muzee să apucăm să vedem şi noi ceva din Londra, nu doar standurile de la World Travel Market. Ea m-a adus, fără să ştie, fără să bănuiesc, într-un loc în care abia aştept să mă întorc. Din tot muzeul acela incredibil, pentru care ar trebui să stai o lună sau două la Londra - Londra Ei -, din tot acel muzeu mi-a rămas acel sentiment de stupidă fericire şi uimire, de a vedea între zeci, literalmente zeci de minunăţii create de om, pentru om, din zeci de nume grele ale fotografiei atârnate pe simeze, am rămas în suflet doar cu acel sentiment de fi întâlnit o imagine, o fotografie pe care o visam: "In spatele garii St. Lazare" a lui Henri Cartier-Bresson.