Above all,

Luni seara. Ieri, am promis că astăzi voi scrie despre MICE PRO 2012. Vă voi mai amăgi un pic. Scriu, rând pe rând, despre hotelurile pe care le-am văzut zilele acestea. Dacă ceva nu e în regulă cu ceea ce tastez e pentru că Travis, motana, are capul sprijinit pe încheietura mâinii mele drepte. Iarăşi am ajuns târziu acasă, iarăşi încearcă să mă dojenească. Parcă ar fi o femeie!

Pullman Bucureşti: strategic plasat în Piaţa Presei Libere, la o jumătate de pas de clădirile gemene ale Romtelecom şi ale Millenium Bank, la o respiraţie distanţă de Romexpo şi la un obiectiv îndepărtare de sediul Click!, fostul Sofitel lasă mult de dorit.

Renumele de fost "cel mai tare hotel din Bucureşti", locul prin faţa căruia treceam în 2005 ca student sfios intrând în World Trade Plaza pentru un târg de job-uri, chestia aia de sticlă în care stăteau vedetele când ne călcau pragul, ei bine, m-a dezamăgit cumplit:

Marţi, 31 ianuarie 2012, va avea loc la Iaşi a doua întâlnire de „Cafenea liberală", cu participarea extraordinară a doi maeştri ai teatrului românesc, actorul Constantin Dinulescu şi regizorul Vasile Manta.

Marţi, 31 ianuarie 2012, începând cu ora 18.00, la "Atelierul de Bere" – vis-à-vis de Tribunal, Clubul Antreprenorilor Liberali Iaşi organizează a doua întâlnire a "Cafenelei liberale", de data aceasta cu doi invitaţi de marcă din lumea teatrului: maestrul Constantin Dinulescu – actor al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti şi regizorul Vasile Manta de la Teatrul Naţional Radiofonic.

Constantin Dinulescu s-a născut în anul 1933 la Alexandria. Între 1955 şi 1973 a activat la Iaşi, pe scena Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" în peste 10 spectacole, dar a colaborat în această perioadă şi cu Opera Naţională Iaşi.

La invitaţia directorului de atunci al Teatrului Naţional Bucureşti, Radu Beligan, Constantin Dinulescu pleacă din Iaşi la Bucureşti, unde va juca în zeci de spectacole memorabile şi unde va începe o carieră de success în cinematografie, cu numeroase filme din care amintim doar "Cuibul Salamandrelor", regia Mircea Drăgan sau "Misterele Bucureştilor", regia Doru Năstase.

Regizorul Vasile Manta este unul dintre cei mai titraţi regizori ai Teatrului Radiofonic Naţional, având la active peste 80 de spectacole regizate cu unele dintre cele mai mari nume ale scenei româneşti.

„Cafeneaua liberală" este un proiect al Clubului Antreprenorilor Liberali Iaşi – CALIS, format din manageri, întreprinzători, consultanţi, experţi cu experienţă în domeniul economic şi care urmăreşte să promoveze ideile liberale şi programele PNL cu referire la mediul economic, în rândul cetăţenilor şi cu precădere în cel al oamenilor de afaceri.

Sfârşit de an în Moldova, căreia îi declar că o iubesc, în scris, fie ca e dincoace sau dincolo de Prut, pentru faptul că are personalitate, volum, o bucătărie incredibilă şi mai ales curaj. Nu mai vorbesc de femei frumoase şi cele mai multe inteligente. (Aici a vorbit sechela din mine...)

Sfârşitul de an însemnat mici revelaţii, uşoare căderi, ridicări "tot mai sus". Începând cu un deces în familia unui prieten, "prilej" cu care am vizitat şi eu Sfinţii Petru şi Pavel şi am dat trăit o scenă demnă de "Twilight Zone". Treceam cu cortegiul funerar pe aleile cimitirului şi zăresc o cruce de marmură albă, undeva pe dreapta. Citesc: "PĂTRU". Zâmbesc, ironic: ". Apoi, gluma se îngroaşă: "Gheorghe Pătru, Gheorghe Maria"! Naşpa..."Coincidenţă, îmi spun, încercând să îmi păstrez starea de spirit...funerară. Ne apropiem: "col. (r) Gheorghe Pătru". Deja era prea mult. Nu mi-am revenit încă foarte bine, aşa că scriu despre asta, poate trece. Ce e prea mult, e prea mult! Măcar, vorba unui prieten drag, anul morţii era în alb pentru amândoi. Ştiu că ai mei nu vor fi pe aceeaşi cruce, dar totuşi...Da, acestea sunt numele părinţilor mei, iar tatăl meu, pe unde o fi el acum, e colonel în rezervă.

Fug din Iaşi până pe 1 Ianuarie. După cum ar spune un prieten foarte drag de la Sibiu: "Te doare la bască!". Sincer, chiar o să mă doară, pentru că a fost un an frumos, cu peripeţii, multe, întortocheate ca Transfăgărăşanul şi picante ca salsa mexicană.

Pe cât de mult îmi doream să ajung de Revelion, şi nu doar, la Sibiu, pe atât de tare mi-am dat seama astă-seară că iubesc Iaşiul mai mult decât mi-aş fi închipuit! Am stat şi am privit Traianul şi chiar mi-a plăcut proiecţia, deşi am văzut atâtea la Sibiu. Nu e cine ştie ce, dar e într-un fel parte din mine ce se întâmplă pe faţa aceea din Piaţa Unirii. Mi-era drag să îi privesc pe tineri cum îşi fac fotografii cu omul de zăpadă din aceeaşi piaţă şi am făcut un drum scurt pe Lăpuşneanu până la Galeriile Anticariat ale domnului Grumăzescu. Era târziu, şi deşi ştiu că s-ar fi bucurat de oaspeţi, nu am îndrăznit să mai intru. Promit să o fac anul viitor.

Se împlinesc exact 8 luni de când am venit în Iaşi pe 1 Ianuarie. Am venit cu drag, cu încredere şi mă bucur de fiecare secundă şi fiecare gest, idee, pe care le-am avut de atunci. Nu regret nimic. Aş face totul la fel şi a doua oară, pentru că mereu voi crede în acelaşi deznodământ. Eu voi crede.

Stăteam astă seară în faţa Traianului şi mi-am adus aminte cum am trecut în 2002 prin faţa lui, ieşind din pasaj, cu mama, şi cum îmi părea rău că nu pot intra, chiar dacă arăta execrabil atunci. Îmi doream atât de mult să intru în clădirea aia. Uite că s-a întâmplat. Câteodată mă tem de dorinţele mele. Mi se cam întâmplă, dar nu neapărat când ar fi bine. Oare ce îmi doresc acum? Oare ce nu s-a încheiat, închis anul acesta în viaţa mea?