Above all,

Iubire silnică pe viaţă

Adrian Păunescu

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic.

Pe viata si pe moarte. Fara frica,

Compatimesc pe cei care abdica,

Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Adevărul încrustat în voce

Yunus Emre

în româneşte de Nicolae Ioana și Nevzat M. Yusuf

Sufletu-mi clocoteşte ca marea, trupul în mişcările caicului.

Mă sfârşesc între două mări și mă frâng.

Chiar de-aş trece peste şapte mări, chiar de-aş seca şaptezeci de râuri,

Setea-mi nu se potoleşte, nu se potoleşte.

Adevărul are patru laturi, în mine se zbat şapte,

Asemeni unor martori; eu în delirul lor alb, rotund.

Clubul Presei. Bodeguţa asta din Iaşi (o spun cu căldură în suflet, un pic ghiduş, că aşa e şi locul) mă face să mă simt aproape ca în Art Cafe-ul de pe vremuri din Sibiu. Deşi nu există doi Vali Oltean în lume...

Ieri seară am ajuns incidental (există cuvântul ăsta?) în Clubul Presei, la concertul lui Mircea Vintilă. Ca un agent federal intrat într-un bar de negri, cam aşa eram eu la costum şi cravată, tocmai ieşit de Traian la gala de dans a celor de la Dance Energy.

În jurul meu, acea lume pestriţă de cafenea de care mi-este aşa de dor când mă gândesc la Sibiu, la Costin, Toni, Clau, Dani, Ioana, Bordi and the funky bunch de la Sibiu. Mi-am adus aminte de geaca mea de piele care a văzut atâtea baruri de rockeri la Sibiu, pe care mai toate prietenele mele doreau să mi-o arunce şi pe care, aşa jegoasă cum e, aş lua-o şi acum la o plimbare în oraş.

Între timp, eu am crescut, iar părul mi-a scăzut. Dacă aş scormoni prin arhiva foto de prin 2007, aş şoca vreo câţiva concitadini ieşeni.

Mi-a plăcut în Clubul Presei astăzi. La câţiva metri de mine un Nikon şuşotea grav şi sfidător cu o blondă voluptos de tânără. Îşi spuneau ceva de nişte ISO-uri, iar băieţii de la masă jinduiau din plin să îi ia locul japonezului.

Fumăraia nu ne oprea să simţim gustul vinului fiert, într-adevăr "Cel mai bun vin fiert"...din Iaşi, căruia nu i-am simţit vreun gust de expressor, cum se resimte prin alte locuri. Pe deasupra, mai e şi ieftin, aşa că, dragi prieteni sibieni, iată un nou motiv să încercăm să înlocuim Melange-ul cu o bodeguţă ieşeană.

Muzica lui Mircea Vintilă, îmbătrânit doar imagistic, sonor însă proaspăt ca o casetă cu "Cântece de bivuac" pe care o întorceam de pe faţa A pe faţa B de 5 ori pe zi în liceu, de o luau dracii. Lumea cânta cu voce tare alături de solist şi aşa se mai acoperea sonorizarea nu proastă, ci foarte proastă a localului. Am auzit un zvon că o a doua boxa e foarte eficientă...

După 6 decembrie parcă s-a spart conducta de evenimente mici, dar cu gust în Iaşi.

Din ce mă plângeam că nu am ce face şi ce vedea sau asculta în afară de spectacolele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" sau ale Operei Române, asezonate câteodată cu un concert de suflet în Clubul Presei – pe care, recunosc, l-am neglijat în ultima vreme...iată că astăzi nu ştiam încotro să mai fug după program. Aaaa...ce frumos sună, nu-i aşa? „După program"...

Ei bine, în timpul câştigat prin grija cuiva drag mie şi înainte şi după 14 noiembrie – un fel de 11 septembrie amoros (?) – urmat de un scurt război informaţional de ale cărui victorii mă bucur acum ca americanii în Irak – am început să descopăr că Iaşiul trăieşte, şi o face frumos.

La 18.00 eram la Galeriile Anticariat Dumitru Grumăzescu, aşa cum îi promisesem acestui fierar care suflă în fiecare zi în foalele ţinerii de minte ale cuptorului străzii Lăpuşneanu. Îmi ţin mereu promisiunile, iar acum fac public încă una: atmosfera de astă seara de la dumneavoastră, domnule Grumăzescu, mă va ţine legat de glie de fiecare dată când veţi găzdui sau organiza evenimente!

Pe scurt, cele treizeci de minute pe care le-am petrecut astă seară în anticariat m-au făcut să mă simt prima oară ieşean. M-am simţit brusc, fără preambul, „de-al locului", deşi de fiecare dată venisem mai mult oficial, mereu dorind să rămân prieten. Locul emană linişte, firesc, o căldură a cărţii şi vorbelor scrie în ele şi ascultate de când stau ele pe rafturi.

In 2003, la Sibiu, eram pe scenă pentru prima data "in rol principal". Student, "pui de nimeni", cum imi spuneam singur, prezentam alături de Georgiana - altă poveste de scris - Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon (prima şi singura ediţie, organizata la Sibiu de cea mai veche organizatie franco-romana din ţară). Îmi aduc aminte cum scriam în culise textele de prezentare cu două minute înainte de a urca pe scenă şi cum aveam emoţii de fiecare dată când urcam (la propriu, pe scări) pe scena teatrului Gong din Sibiu, nu din cauza publicului, ci pentru că in faţa mea era aşezat, în primul rând din faţa scenei, marele Ion Lucian. Încă mai am badge-ul de organizatorul cu autograful maestrului. Georgiana, tu îl mai ai?

Îmi aduc aminte cum descopeream prima oară cât de important e să simţi căldura reflectoarelor şi cum te poziţionezi dupa ea. Îmi aduc aminte în primul rând scena. Între timp, eu am ajuns la Iaşi, la Travis Tourism, iar Georgiana e pe undeva prin Spania, pe undeva prin Madrid, pe undeva predând la o mare universitate, pe undeva pe unde v-aş putea spune, dar nu o voi face... Emotivi, stângaci uneori, dar noi înşine. Eram frumoşi atunci...ea a rămas aşa.

În perioada 7-11 decembrie 2011 Asociația Studenților Francofoni din Iași organizează cea de-a V-a ediție a proiectului umanitar Arată că-ți pasă! cu scopul ajutării a 25 de copii de la Centrul de zi Ciurea si a 25 de bătrâni de la parohia „Gheorghe Lozinschi".

Pentru a aduna fondurile necesare, în această ediție vor fi organizate două concerte concerte.

În data de 7 decembrie, va avea loc primul concert, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în sala Iustin Moisescu, iar în data de 8 decembrie suntem asteptaţi la Biblioteca Centrală Universitară în sala Mihai Eminescu.

Facebook...ce lume minunată...

După cum spunea un coleg ieri, suntem câţiva care, înainte de a ne trezi dimineaţa bine, înainte de a bea cafeaua pe care am dori câteodată să ne-o turnăm într-un camelback şi să umblăm cu ea după noi la întâlniri sau seara între pixelii pe care îi curăţăm de praful de pe lentile sau de abureala fotomodelelor de ocazie (a nu se întelege neapărat "second-hand", deşi...), trebuie neapărat să intrăm mai întâi în lumea paralelă a social media. "Social", sincer, cuvânt probabil ales de un P.R.-ist inspirat în coafat realitatea, pentru că, până la urmă, social media ne-a transferat din cafenele în faţa unor calculatoare.

Am evitat să merg la parada oficială. Nu îmi doream să văd politicieni azi, tocmai pentru ca am fost surprins de un curent de patriotism sincer în mediul online. Toată lumea şi-a urat astăzi "La mulţi ani!". Tricolorul a apărut pe "ziduri", iar cântecele patriotice au fost share-uite ca niciodată.  Cred că e cea mai frumoasă lecţie de patriotism pe care o putem da clasei politice portocalii, fără să fie nevoie să-i huiduim. Până la urmă, românii sunt români, indiferent de cine îi conduce sau...nu.

Şi uite, din lumea asta paralelă ultracomercială, în care toţi ne vindem o imagine pe care doar cei care ne ştiu în carne, oase şi fum de ţigară pot să o amendeze, până la urmă afli şi câte ceva util. Uite aşa am aflat de flash-mob-ul care trebuia să aibă loc în Piaţa Unirii, la ora 12.00, dar care a avut loc la Râpa Galbenă la ora 11.30...12.00.