Above all,

Turişti în Iaşi? Pentru ce? Hai să nu ne mai amăgim singuri cu apa rece a frumoasei şi parfumatei istorii a "mirobolantei" foste capitală de principat! Din păcate, sau mai bine spus din fericire, turistul modern nu mai umblă de nebun ca să vadă "pietre", aşa cum al naibii de potrivit spunea mama când mă vedea pe mine, elev fiind, venind extraordinar de încântat acasă cu fotografiile, aproape de carte poştală, ale Stonehenge-ului. (Să nu mă înţelegeţi greşit, mama ştia ce văzusem eu, dar nu suporta să nu mă vadă şi pe mine "că am fost acolo!". Habar n-avea că puşlamaua îşi va arunca mereu banii pe aparate, pe obiective...)!

Searâ de ianuarie. Undeva la Sibiu, un tânăr, multe prea tânăr ofiţer nedumerit de prietenii pe care trebuia să şi-i găsească, facă, reamintească, sau poate ei de el, pleacă, sub braţ având o carte de istorie, cu titlul acum uitat, în Art Cafe. Era acel Art Cafe, de pe Filarmonicii, de sub Filarmonica...de atunci. Intră în bodega cu pereţii îmbâcsiţi de fum, miros de bere şi de amintirile lui din liceu şi ale altora de oricând. Singur...nu mai cunoştea pe nimeni decât pe barmaniţa de ocazie cu părul creţ şi cu aluniţă pe obraz.

Tânărul era îmbrăcat în geaca lui gri de piele întoarsă, roasă la mâneci pe care mama încercase de mai multe ori să i-o arunce - ţinea la haina asta ponosită şi chiar se potrivea cu mediul în care trebuia să revină după mulţi ani. Îi era dragă haina asta, pentru că simţea că nu se ascunde, nu minte ochii lumii în ea, ci lumea se înveleşte în jurul lui, de parcă ar fi a lui. Haina asta uşor jerpelită, gând rebel, sau poate tembel, era libertatea lui de zi cu zi.