Above all,

După 6 decembrie parcă s-a spart conducta de evenimente mici, dar cu gust în Iaşi.

Din ce mă plângeam că nu am ce face şi ce vedea sau asculta în afară de spectacolele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" sau ale Operei Române, asezonate câteodată cu un concert de suflet în Clubul Presei – pe care, recunosc, l-am neglijat în ultima vreme...iată că astăzi nu ştiam încotro să mai fug după program. Aaaa...ce frumos sună, nu-i aşa? „După program"...

Ei bine, în timpul câştigat prin grija cuiva drag mie şi înainte şi după 14 noiembrie – un fel de 11 septembrie amoros (?) – urmat de un scurt război informaţional de ale cărui victorii mă bucur acum ca americanii în Irak – am început să descopăr că Iaşiul trăieşte, şi o face frumos.

La 18.00 eram la Galeriile Anticariat Dumitru Grumăzescu, aşa cum îi promisesem acestui fierar care suflă în fiecare zi în foalele ţinerii de minte ale cuptorului străzii Lăpuşneanu. Îmi ţin mereu promisiunile, iar acum fac public încă una: atmosfera de astă seara de la dumneavoastră, domnule Grumăzescu, mă va ţine legat de glie de fiecare dată când veţi găzdui sau organiza evenimente!

Pe scurt, cele treizeci de minute pe care le-am petrecut astă seară în anticariat m-au făcut să mă simt prima oară ieşean. M-am simţit brusc, fără preambul, „de-al locului", deşi de fiecare dată venisem mai mult oficial, mereu dorind să rămân prieten. Locul emană linişte, firesc, o căldură a cărţii şi vorbelor scrie în ele şi ascultate de când stau ele pe rafturi.

In 2003, la Sibiu, eram pe scenă pentru prima data "in rol principal". Student, "pui de nimeni", cum imi spuneam singur, prezentam alături de Georgiana - altă poveste de scris - Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon (prima şi singura ediţie, organizata la Sibiu de cea mai veche organizatie franco-romana din ţară). Îmi aduc aminte cum scriam în culise textele de prezentare cu două minute înainte de a urca pe scenă şi cum aveam emoţii de fiecare dată când urcam (la propriu, pe scări) pe scena teatrului Gong din Sibiu, nu din cauza publicului, ci pentru că in faţa mea era aşezat, în primul rând din faţa scenei, marele Ion Lucian. Încă mai am badge-ul de organizatorul cu autograful maestrului. Georgiana, tu îl mai ai?

Îmi aduc aminte cum descopeream prima oară cât de important e să simţi căldura reflectoarelor şi cum te poziţionezi dupa ea. Îmi aduc aminte în primul rând scena. Între timp, eu am ajuns la Iaşi, la Travis Tourism, iar Georgiana e pe undeva prin Spania, pe undeva prin Madrid, pe undeva predând la o mare universitate, pe undeva pe unde v-aş putea spune, dar nu o voi face... Emotivi, stângaci uneori, dar noi înşine. Eram frumoşi atunci...ea a rămas aşa.