Poezia serii (52)
Ca să nu uit că am terminat totuşi studii umaniste, şi pentru că cineva, de curând, mi-a făcut un bine şi m-a reîntors la scris şi la lectură, dar, mai ales, mi-a adus aminte că îmi place poezia, din recunoştinţă, voi publica, în fiecare seară, negreşit, o poezie.
Poate, vor fi şi din cele scrise de mine.
Deocamdată, ale unor îndrăgostiţi mai consacraţi decât mine. Îndrăgostiţi de vers.
Alexandra Dana Ivan, Iasi, Romania
Celei care minte
Ion Minulescu
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Si-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
14 februarie la Iaşi. M-am trezit un pic cu faţa la cearşaf. Un pic mai mult. O fi fost de la încărcarea pe care o resimţeam asupra zilei de azi ca sarcini de serviciu? Probabil. O fi fost pentru că până la urmă, cine se completează, se completează şi când nu vor să facă asta şi încă resimţi stările proaste ale cuiva apropiat de departe? Posibil.
Acum doi ani, de Sfântul Valentin eram undeva la Deva, serbând Anul Nou Chinezesc, învăţând cu vârf şi îndesat ce înseamnă "Gambei", dar mai ales ce înseamnă ospitalitate, respect şi prietenie. Într-un fel sau altul, eram şi la lucru, pentru că cei cărora le eram oaspete, conducerea fabricii DHS din Deva, puteau, şi ar fi trebuit să fie sponsori puternici ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-un fel, au fost.
Uvedenrode
Ion Barbu
La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;
Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;
Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp!
Contemplarea Iadului
Bertold Brecht (traducerea Liviu Ofileanu)
Contemplarea Iadului, de care auzisem odată
fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc
asemănător oraşului Londra. Eu,
care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,
aflu, contemplând Iadul, că el
trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.
Necunoscuta femeie
Mihai Beniuc
Dintre-nselatoarele amante,
Mi-a ramas in minte numai una.
Incarcata greu cu diamante
Si purtand pe frunte-noua-luna.
Ma-nvelea cu salul de-ntuneric
Si stateam alaturea tacuti,
Trupul fin i-l ciuprindeam eteric:
"Spune, tu, de ce nu ma saruti?"
Când crivățul cu iarna
Mihai Eminescu
Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...
Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.
aBEREaţiune: "Eu am venit prea devreme?"
Scris de George-Alin Patru„Eu am venit prea devreme?"
„Nu, eu sunt cel care s-a născut cu trei minute mai târziu şi tot încerc să le recuperez de atunci. Azi am mai pierdut încă unul la semafor", spuse el în gând doar, de teamă. De teamă de ce, de fapt?
„Totuşi, nu îmi voi cere scuze pentru întârziere. Ştiu că nu îţi plac scuzele aruncate aşa, pe caldarâm! Prefer să încerc să recuperez timpul acesta de fiecare dată când eu voi ajunge oricum întârziat şi te voi suna de la colţul îndepărtat al străzii minţindu-te, un pic nevinovat că „aproape am ajuns", ştiind că oricum te vei lăsa aşteptată din momentul în care vei auzi asta, oricât de punctual sau nu ar fi anunţul." şi-ar fi dorit să îi şoptească, dacă n-ar fi crezut că ea va fugi de teamă. De teama Bucureştiului.
Şi iată-l, încă zăpăcit un pic, că scrie, aproape negândit, a doua oară, din cauza ei. „Din cauza", da, am ales bine cuvântul: iată cum se duce pe apă scrisului de duminică imaginea lui de „vânzător", om al timpului şi produsului său, produs al timpului vânzării sale.
Balconul
Charles Baudelaire
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Searâ de ianuarie. Undeva la Sibiu, un tânăr, multe prea tânăr ofiţer nedumerit de prietenii pe care trebuia să şi-i găsească, facă, reamintească, sau poate ei de el, pleacă, sub braţ având o carte de istorie, cu titlul acum uitat, în Art Cafe. Era acel Art Cafe, de pe Filarmonicii, de sub Filarmonica...de atunci. Intră în bodega cu pereţii îmbâcsiţi de fum, miros de bere şi de amintirile lui din liceu şi ale altora de oricând. Singur...nu mai cunoştea pe nimeni decât pe barmaniţa de ocazie cu părul creţ şi cu aluniţă pe obraz.
Tânărul era îmbrăcat în geaca lui gri de piele întoarsă, roasă la mâneci pe care mama încercase de mai multe ori să i-o arunce - ţinea la haina asta ponosită şi chiar se potrivea cu mediul în care trebuia să revină după mulţi ani. Îi era dragă haina asta, pentru că simţea că nu se ascunde, nu minte ochii lumii în ea, ci lumea se înveleşte în jurul lui, de parcă ar fi a lui. Haina asta uşor jerpelită, gând rebel, sau poate tembel, era libertatea lui de zi cu zi.
All That Jazz
Alin Pătru
Cumpăna unei ţigări "slim" pe marginea scrumierei. Totul e Ea.
Discuţii timide, aparent distante, pe ritm de jazz cu influenţe pornografic de idish marţi Sera în Club RS, despre Sibiu. Despre Totul,
Dar Totul e Ea.
Femeie frumoasă, la început de ani 20, îmbrăţişând o sticlă de bere "Ursus".
Şi totul e Ea.
Pălărie, fular roşu – pe care îl detesta – totul e Ea.
