Above all,

Mi-aş fi dorit pentru astăzi prea multe alte scenarii care nu aveau cum să se întâmple - Dumnezeu ce se naşte de Crăciun are o logică a lui, aparte - pentru a nu fi acum incredibil de împăcat cu mine. Nu mă simt şi nu sunt singur, iar de vină nu e motanul proaspăt spălat a doua oară în două zile. Sunt atât de liniştit şi împăcat pentru că simt că nu am ce să îmi reproşez în tot ce am făcut anul acesta. Nu îmi pot reproşa că nu am avut încredere, că nu am avut răbdare sau întelegere. Mai presus de toate, nu îmi pot reproşa că nu am iubit şi că nu am lăsat asta să se vadă. Cu siguranţă, nu îmi pot reproşa că nu am pus fiecare venă a inimii mele să lucreze şi că nu i-am dat cuvântului dreptul de a se scrie, din nou.

Crăciunul acesta îmi aduce, în primul rând, starea de eu, starea de om care ştie că visurile avute nu şi-au găsit, atunci, în Ea, locul din care să crească apoi până la cer, ca apoi să îmbrăţişeze Pâmântul ca iedera un castel în Spania. Visurile nu au nicio vină că au existat. Visurile nu trebuie să îşi facă griji că cea care le-a chemat nu ştie să le primească. Visurile trăiesc în baza unui cec în alb de încredere. Odată semnat, cecul în alb se va consuma.

De Crăciun mă simt ca atunci când am plecat cu Ea la Putna. Sunt sigur pe mine, sunt clar şi liniştit, nefăcându-mi planuri pentru ce va urma. Nu îmi premeditez viitorul, doar mi-l doresc bun, crescător şi curajos. Am reuşit fiind aşa atunci să îmi duc partea mea de viitor acolo unde îmi promisesem. Mai sunt momente de atins, le voi atinge. Însă, până atunci e mai important zâmbetul care acum mă face să îmi dau seama că ceea ce am căutat nu poate fi dorit trei luni şi apoi schimbat pe o tunsoare ieftină la vreun salon ieşean cu denumire sans noblesse. Zâmbetul ăsta e desenat şi pe o portocală, şi se va afla sub bradul meu, dimineaţă.

Până la urmă, condiţia sufletească e cea ce nu poate fi depăşită. Poţi să o suspenzi o perioadă, să o ascunzi după cravate, costume sau aparate foto, însă oamenii nu se schimbă. Cei care iubesc şi le pasă, cei care aşteaptă şi îndură o vor face şi mai departe, iar cei ce se folosesc de asta, probabil rămân la fel.

Veţi mai vedea scris Ea şi de acum înainte, la un prezent ce începe să prindă forme. Ea devine din ce în ce mai mult un personaj ipotetic pe care îl caut, vorba lui Dan Teodorescu "în toate femeile". Poate o şi găsesc.

Astăzi am reuşit să ajung la biserică la ferie. Îmi doream să ajung la feria de advent de când am văzut "Singur acasa"...1...la cinema! Am mers aici, în Nicolina. "Veniseră" deja colindătorii la mine, prin Facebook. Am primit un colind - text integral - mesaj de la unul dintre cei mai dragi prieteni de la Sibiu căruia trebuie să îi protejez identitatea lucrând într-un domeniu de siguranţă naţională: hotelăria! Tot astăzi am făcut prima dată curat în casă de Crăciun, să îl aştept cum se cuvine. Poate voi găti ceva. Iubesc să gătesc, dar dacă are cine să mă laude. De-asta mai fac smiley face-uri din dulceată de coacăze şi gogoşi dimineaţă, pe farfurie şi ce bine dau în fotografii pe Facebook... Cine ştie...ştie şi ce cafea bună fac atunci când nu e doar..."OK".

Da, sunt împăcat pentru că îmi aduc aminte că astăzi şi mâine trebuie să le mulţumesc celor care m-au primit în casa lor anul acesta. Ospitalitatea e ceva ce găseşti rar, mai ales când lucrezi în ea. Le mulţumesc astfel, colegilor secreti de la colind, Veronica şi Răzvan la Londra, Ioana şi Olga la Bucureşti, familiei Olteanu de la Gramma Wines, oamenii pe care mi-i doream aproape de la Sagna, în Neamţ, în noiembrie, Andrei la Sibiu, Vali ("Hai CFR!) and the Ramada Bunch tot acolo,domnul Grumazescu de la Anticariat, Radu şi Adriana de la fineartwedding, Florin cu PDI.ro, CALIS-ul, dar mai ales lui Dorin, Raluca F., Raluca M, puternic motivate de "fata care nu există oficial în PNL şi nu fumează, dar căreia promit că îi trimit eu pozele de la petrecere mâine dimineaţă, DIN NOU",  si foarte mult lui Cosmin şi lui Romeo vinovaţi pentru o stare de spirit şi pentru încurajări demne de filmele lui Spielberg. La capitolul CALIS aş vrea să îi trec pe toţi cei de acolo. Oameni minunaţi, care reprezintă Iaşiul pentru mine.

Nu o pot uita pe Anca...cea mai frumoasă, deşteaptă şi bună prietenă pe care o poţi avea. (Biletele de ordine pentru cereri în căsătorie se dau pe bază de caiet de sarcini si conditii de eligibilitate stricte, impuse DE MINE!)

E seara mulţumirilor, iar colegilor de la Travis le multumesc pentru că la anul voi avea pentru ce să le mulţumesc trăgând linie după un şir lung de rezultate pe care le vom genera între timp. Sunt într-un fel de casă a lor acolo.

Mă duc să pun de-un vin fiert, de ceva peşte cu tot felul de marineli, să iau motanul să îl pun să lege globurile, iar eu să le aşez în brad. Apoi, ne punem amândoi la un film. Iar pentru ideea cu filmul trebuie să îi mulţumesc Alinei ("Love Actually"), cu care mă tot ciocnesc în idei de proiecte culturale. Cred că anul viitor nu doar ciocnim paharele, cred că le şi spargem!

Crăciun fericit, dragii mei, dragele mele, draga mea, oriunde v-aţi afla!