Above all,

Îmi amintesc, printre altele,

Culoarea parfumului tău de esenţă tare

Şi nobilă,

Ce-mi ademenea auzul şi în somn.

Recunosc,la fel de bine, păru-ţi,

Nestins de flăcările zorilor,

Ce nu m-a prins în capcana lui,

Nu m-a devorat ca un păianjen

Al minunatei morţi a firii.

Necunoscut nu-mi este

Nici suflul şoaptelor tale,

Care mă doboară şi mă umilesc,

"Mea Culpa",

Sub tronul nemuririi, sub prag

De uşă de Rai.

Şi când îţi privesc ochiul,

Minunatul ochi din palmă,

Reuşesc să mă trezesc

Fără frică, sau tentaţie de a bea,

Din apa Memoriei, atât de dulce

În culoarea ei castanie cu reflexe

Îngereşti,

Iar în ceasul târziu al vieţii

Cosmopolite la care am fost

Condamnaţi

Mă complac în istorii demult uitate

Şi rescrise pe cenuşa cercurilor concentrice

Ale metempsihozei divine,

Ca apoi, între învieri,

Să am impresia că mă strigi,

Că mă invoci spre nemurire, spre vid.

După cum vezi, te-am uitat.

Ţi-am uitat glasul, părul, chipul,

Sânii, buzele, pielea şi telefonul

De sub ea;

Aşa că nu mai are rost să încerci

Să te cuibăreşti în sufletul meu,

În aripa mea ce zgărie copacul

Ciopârţit.

Ar fi mai bine să pleci, dar

Când o faci, nu uita

Să mă-mpachetezi în privire

Şi să mă răpeşti.