Above all,

În serile când lampa ne lumina plăpând

Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,

Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!

Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare

În serile când lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!

Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,

A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.

Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin

Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească

Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!

Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine

Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;

Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine

Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,

Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare

Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,

Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?

- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!