Above all,

Anul trecut, de acelaşi Sfânt Valentin pe rit catolic, puneam în practică, deasupra Sibiului, în restaurantul de la 485 metri altitudine, deasupra nivelului mării, versiunea Golden Tulip Ana Tower Sibiu "creveţilor visători pe pat de ţelină". Kinky stuff, nu alta!

Anul acesta, ei bine, anul acesta mă aflu înzăpezit în Iaşi, prins până peste cap cu nişte "lucrări" de drumuri şi poduri turistice care mă vor expedia în Poiana Braşov două week-end-uri la rând. Nu mă simt singur. Pur şi simplu mă simt aşa cum mă simţeam şi la Crăciun: împăcat. Ceea ce simt totuşi, este o anumită stare de rău ce nu-mi aparţine, dar parca e totuşi a mea, ca tristeţea din versurile lui Adrian Păunescu.

Ajung acasă. Îmi vine să scriu. O fac, iar printre rânduri îmi aduc aminte de melancolia din privirea colegei mele de la Tulip anul trecut, în seara de 14 februarie. Oare ce o mai fi făcând? Mă gândesc la fel că îmi doresc să văd cândva locurile visătoare ale Capri-ului sau ale căpruiului, apoi, brusc, mă trezesc din reverie: sunt în Iaşi, aici nu poţi să te trezeşti. Aici cobori în pivniţe tainice alături de prieteni dragi şi afli că acolo, cândvă, stătea fumând gânditor Eminescu. Calc pe zăpada îngheţată zi de zi şi nu-mi vine decât un singur cuvânt în minte, obsedant: Creangă!

Dar de Sfântul Valentin, pentru Ea si pentru toate ce le-as vrea să devină o Ea: Iaşiul meu de acum şi zăpezile de altădată.