Above all,

Te iubesc

Paul Eluard - trad. Alin Patru

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le-am cunoscut

Te iubesc pentru întregul timp pe care nu l-am trăit

Pentru mirosul marelui larg şi pentru mirosul pâinii calde

Pentru zăpada ce se topeşte pentru primele flori

Pentru animalele pure pe care omul nu le-nspăimântă

Te iubesc pentru a iubi

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le iubesc

Buhăieşti – un loc imediat după Vaslui, această „Finis terrae" a Internetului, când eşti în tren, dinspre Bucureşti spre Iaşi, plecat de aproape 24 de ore pe drum, pentru că în marfarul cu scaune al CFR-ului mai poţi şi lucra, atunci când nu îţi e prea frig, în vagonul 2, primul după locomotivă...

M-am apucat să scriu pentru blog, după mult timp în care nu am mai ştiut ce înseamnă somnul. Mi-am dereglat din nou orele de somn, aşa cum făceam în perioadele de festival la Sibiu. Mă trezesc noaptea la 2, apoi readorm la 6, şi mă trezesc greu din cauza motanei care toarce îngâmfat pe lângă mine exact când sună telefonul matinal. Prea matinal.

Revin de la Bucureşti, pe aici, prin ţinutul dintre acoperiri Internet, şi mă simt rupt de lume, ţinând cont că acum o oră schimbam mail-uri cu Monterey, California, despre o cazare la Paris, pentru un client un pic mai american, mai înalt, mai colonel şi dar la fel de în rezervă ca mine.

Digi, dacă citeşti...fă ceva să nu mai îmi dau seama că am trecut de Vaslui când merg noaptea cu trenul! Sau poţi să îi faci reclamă stick-ului ca „GPS-ul de Vaslui".

Mâine o nouă zi, două licitaţii. Poimâine, ziua Paris – 1. Vineri, fâl-fâl spre Beauvais. Oricât mi-am aruncat eu în luptă noaptea trecută – pe tren, de unde şi o utilizare a unor copy fără diacritice - toate skill-urile de marketing, grafică, P.R. şi publicitate – tot mă duc singurel. Dacă m-am trezit târziu! Dă-i, Doamne, caracaleanului mintea lui de pe urmă şi curajul cel dintâi!

Nu vă gândiţi la fantome...mi-a căzut cu tronc cineva. Mi-a căzut rău. E cu trese, domnişoara! Va fi greu de cucerit! Are stil, are minte, căţel şi nu pică la toate damblalele. Dacă voi căuta texte, nu am nicio şansă. De data asta, vorba unui spectacol de teatru „Simt că fac nebunii"!

Oare ea s-o fi prins?

Sper că nu, pentru că, în spiritul pur femeisc al absurdului, atunci nu mai am nicio şansa.

În spiritul masculin al bărbatului purtător cu încredere de cravată roz emanând masculinitate, nu am voie să îmi pun întrebări legate de şansă.

Aşa-i? 

Îmi doresc să fiu un mic vagabond în Paris week-end-ul viitor. Să mă prefac trăind boem într-o mansardă ca Cioran şi să îi caut paşii lui Constantin Virgil Gheorghiu.

Mă voi gândi că sunt Grace Kelly şi voi dansa, stângaci, îndrăgostit de viaţă şi, cine ştie, de o femeie căreia nu-i ştiu cu adevărat numele decât în visurile aievea (les songes) ce-mi mai scapă din perpetuul cotidian.

Uvedenrode

Ion Barbu

La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode! 
Suprasexuale 
Supramuzicale;

Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi, 
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;

Uvedenrode
Peste mode şi timp 
Olimp!

Privindu-ţi trist portretul

Heinrich Heine

În româneşte de Ion Bentoiu

Privindu-ţi trist portretul,

În visuri adâncit,

Văzui cum prinde viaţă

Pe chipul tău iubit.

In 2003, la Sibiu, eram pe scenă pentru prima data "in rol principal". Student, "pui de nimeni", cum imi spuneam singur, prezentam alături de Georgiana - altă poveste de scris - Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon (prima şi singura ediţie, organizata la Sibiu de cea mai veche organizatie franco-romana din ţară). Îmi aduc aminte cum scriam în culise textele de prezentare cu două minute înainte de a urca pe scenă şi cum aveam emoţii de fiecare dată când urcam (la propriu, pe scări) pe scena teatrului Gong din Sibiu, nu din cauza publicului, ci pentru că in faţa mea era aşezat, în primul rând din faţa scenei, marele Ion Lucian. Încă mai am badge-ul de organizatorul cu autograful maestrului. Georgiana, tu îl mai ai?

Îmi aduc aminte cum descopeream prima oară cât de important e să simţi căldura reflectoarelor şi cum te poziţionezi dupa ea. Îmi aduc aminte în primul rând scena. Între timp, eu am ajuns la Iaşi, la Travis Tourism, iar Georgiana e pe undeva prin Spania, pe undeva prin Madrid, pe undeva predând la o mare universitate, pe undeva pe unde v-aş putea spune, dar nu o voi face... Emotivi, stângaci uneori, dar noi înşine. Eram frumoşi atunci...ea a rămas aşa.