Above all,

Buhăieşti – un loc imediat după Vaslui, această „Finis terrae" a Internetului, când eşti în tren, dinspre Bucureşti spre Iaşi, plecat de aproape 24 de ore pe drum, pentru că în marfarul cu scaune al CFR-ului mai poţi şi lucra, atunci când nu îţi e prea frig, în vagonul 2, primul după locomotivă...

M-am apucat să scriu pentru blog, după mult timp în care nu am mai ştiut ce înseamnă somnul. Mi-am dereglat din nou orele de somn, aşa cum făceam în perioadele de festival la Sibiu. Mă trezesc noaptea la 2, apoi readorm la 6, şi mă trezesc greu din cauza motanei care toarce îngâmfat pe lângă mine exact când sună telefonul matinal. Prea matinal.

Revin de la Bucureşti, pe aici, prin ţinutul dintre acoperiri Internet, şi mă simt rupt de lume, ţinând cont că acum o oră schimbam mail-uri cu Monterey, California, despre o cazare la Paris, pentru un client un pic mai american, mai înalt, mai colonel şi dar la fel de în rezervă ca mine.

Digi, dacă citeşti...fă ceva să nu mai îmi dau seama că am trecut de Vaslui când merg noaptea cu trenul! Sau poţi să îi faci reclamă stick-ului ca „GPS-ul de Vaslui".

Mâine o nouă zi, două licitaţii. Poimâine, ziua Paris – 1. Vineri, fâl-fâl spre Beauvais. Oricât mi-am aruncat eu în luptă noaptea trecută – pe tren, de unde şi o utilizare a unor copy fără diacritice - toate skill-urile de marketing, grafică, P.R. şi publicitate – tot mă duc singurel. Dacă m-am trezit târziu! Dă-i, Doamne, caracaleanului mintea lui de pe urmă şi curajul cel dintâi!

Nu vă gândiţi la fantome...mi-a căzut cu tronc cineva. Mi-a căzut rău. E cu trese, domnişoara! Va fi greu de cucerit! Are stil, are minte, căţel şi nu pică la toate damblalele. Dacă voi căuta texte, nu am nicio şansă. De data asta, vorba unui spectacol de teatru „Simt că fac nebunii"!

Oare ea s-o fi prins?

Sper că nu, pentru că, în spiritul pur femeisc al absurdului, atunci nu mai am nicio şansa.

În spiritul masculin al bărbatului purtător cu încredere de cravată roz emanând masculinitate, nu am voie să îmi pun întrebări legate de şansă.

Aşa-i? 

Aşadar, am rămas dator cu o scurtă descriere a hotelului Internaţional, de patru steluţe din Bucureşti. Cunoşteam "Internaţionalul" ca marcă prin reprezentantul lor de la Sinaia, deoarece în septembrie organizăm acolo acţiunea pe care o găsiţi la link-ul acesta. Mă aşteptam să găsesc la Bucureşti ceva din mobilierul şi tocăria "Minuzzo" de la Sinaia, SPA-ul de acolo, sălile de conferinţă bine gândite din "corpul B" de acolo şi spaţiile publice largi de care m-am îndrăgostit pe Valea Prahovei.

Double Tree by Hilton. Deja auzisem de prea multe ori numele acesta ca să nu merg să văd unul din cele româneşti. Şi iată că am făcut-o la cel din Bucureşti. Primirea: ca acasă! Sales Manager e Daniela Lazăr, singurul om de care mă tem în vreo negociere de hotel! Singurul, pentru că ştie ce face şi o face bine!

Unul din avantajele de a fi lucrat în Golden Tulip Ana Tower Sibiu este că vei găsi în multe locuri din ţară foşti colegi de companie: de la Binder Bubi Sighişoara până la Ramada Sibiu sau Cheile Cibinului, cam peste tot e câte un fost tulipist bine înfipt. Cam peste tot unde se face hotelărie de calitate. Parcă ar fi un fel de etapă obligatorie. Despre motivele rulajului de personal, prefer să nu mă pronunţ. O fac alţii, şi de cele mai multe ori neinformat!

Acasă, abia ajuns după 7 ore de tren de la Bucureşti la Iaşi. Săptămâna viitoare, cred, că voi rămâne şi eu în week-end în Iaşi. Primul după şase săptămâni fantastice! Da, recunosc, sunt workoholic!

Ascult Buble, care zice ceva că "wants to make love to you tonight" şi mă gândesc că luni seara eram în "Pardon Cafe", în acasă-ul Sibiu. Pisica mea stoică se tolăneşte în braţele mele, după ce, cu greu am căzut cu ea la pace să îmi eliberezeze mouse-ul despre care s-a prins ea că are ceva de a face cu dreptunghiul ăsta la care privesc mereu seara, de bleg.

Am ajuns miercuri seara în Iaşi, joi am plecat cu trenul de noapte, cu mici peripeţii, spre Bucureşti. De mult nu am mai văzut atât de multă bucurie în privirea unei femei, ca atunci când m-a văzut colega mea Ana în tren, cu o gară mai târziu decât planificasem. Noroc că Nicolina International Railway Station of Iashington e uşor de găsit când ai un taximetrist şi un Logan cu 80 CP care bate la viteză o locomotivă de 1200 CP.

În sfârşit, am fost la MICE PRO 2012. Prima ediţie. Nebunia lui Vali Constantin va creşte frumos. A înţeles că pentru un eveniment la care vrei să atragi numele, trebuie să aduci mai întâi numele. Timid, dar sigur, prin claritatea organizării, prin modul în care au fost punctate elementele esenţiale ale unui astfel de eveniment, evenimentul are viitor. Neîncrederea de care am dat dovadă cam toţi din branşă, inclusiv eu, a dăunat primei ediţii. Păcat.

E nevoie de evenimentul acesta. E nevoie să nu ne înghesuim la Romexpo cu toate "senioarele" care colecţionează maculatură pentru pus pe etajerele din casă. O spun urât, ce-i drept, pentru că am avut impresia asta faţă de o mare parte din publicul de la Târgul de Turism al României. În 2013 la Istanbul ne vom învăţa toţi lecţiile, iar efortul lui Vali de anul acesta îşi va vedea rezultatele.

Am întâlnit oameni interesanţi acolo, dar despre asta şi despre ce am învăţat la MICE PRO, mâine seară. Astăzi, am de gând să aberez un pic. E primăvară, nu-i aşa?

E primăvară şi în Bucureşti, iar un traseu integral cu tramvaiul 41 de la Piaţa Presei Libere + restul cu 47-le până la Piaţa Unirii te aruncă brusc la pământ, te loveşte cu capul de caldarâm şi-l auzi trosnind a "asta-i U.E.?"!

Mizerie, mirosuri balcanice - de care sigur mi s-ar face dor odată plecat din România - vânzători de brichete, şosete şi şerveţele umede mai bronzaţi decât mine, iar eu nu sunt tocmai cel mai blond, butoaie de varză roşii - ce-i drept goale. Blocuri gri, stadionul Steaua, pasajul Basarab, podul Grant. Un husky superb în tramvai în Crângaşi. Un gest tandru faţă de el trădat de stăpâna tânără.

Trec în plimbare pe lângă A.S.E. Mă uit la faimoasa bilă şi îmi amintesc zâmbind de cineva din Iaşi. Cineva de pe Ciurchi, blocul "nou". Încerc să rămân "cool" şi trec mai departe. Lipscani, căldură, zâmbetul colegei când îi fac poze cu mascota celor de la Guinness. Cafea în The Gin Factory. Doar cafea de data aceasta. Poveşti despre bebeluşi de 2* 350ml, nopţi lungi şi Paulaner. Doar poveşti. "Pasajul Latin", Cocor, discuţii despre rochii şi ce înseamnă DIN - ul de la dresuri. Aveam şi eu o curiozitate. Seara, "Carul cu bere". Tot din vina lui Vali Constantin. O vină mare şi frumoasă. M.I.C.E. tot ospitalitate se numeşte, nu-i aşa?

Am reîntâlnit-o şi pe Ioana de la Central Plaza, despre care am scris aici. Îmi menţin poziţia faţă de hotel şi faţă de zâmbetul ei, dar trebuie să completez, a propos de remarca Anei Budu, undeva printre standuri la TTR: părerea mea legată de Central Plaza şi atitudinea mea va rămâne aceeaşi, indiferent de cât de fermecător, tachinant sau doar diplomat va fi zâmbetul Ioanei. Suntem întâi oameni, dar mai ales suntem profesionişti. Unii ceva mai relaxaţi, ce-i drept. Scriu acum un mesaj.

Mâine voi scrie despre Hotel Internaţional, Double Tree by Hilton şi Pullman.

Cât despre Ana Budu, şi ea are un zâmbet fermecător (o fi ceva cu numele acesta...), iar locaţia ei de acum de la Suceava pare să promită un articol de blog interesant, mai ales că ştim toţi că pe operaţional puţină lume o întrece pe Ana în ţară.

Noapte bună, tuturor, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor!

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.

Fug din Iaşi până pe 1 Ianuarie. După cum ar spune un prieten foarte drag de la Sibiu: "Te doare la bască!". Sincer, chiar o să mă doară, pentru că a fost un an frumos, cu peripeţii, multe, întortocheate ca Transfăgărăşanul şi picante ca salsa mexicană.

Pe cât de mult îmi doream să ajung de Revelion, şi nu doar, la Sibiu, pe atât de tare mi-am dat seama astă-seară că iubesc Iaşiul mai mult decât mi-aş fi închipuit! Am stat şi am privit Traianul şi chiar mi-a plăcut proiecţia, deşi am văzut atâtea la Sibiu. Nu e cine ştie ce, dar e într-un fel parte din mine ce se întâmplă pe faţa aceea din Piaţa Unirii. Mi-era drag să îi privesc pe tineri cum îşi fac fotografii cu omul de zăpadă din aceeaşi piaţă şi am făcut un drum scurt pe Lăpuşneanu până la Galeriile Anticariat ale domnului Grumăzescu. Era târziu, şi deşi ştiu că s-ar fi bucurat de oaspeţi, nu am îndrăznit să mai intru. Promit să o fac anul viitor.

Se împlinesc exact 8 luni de când am venit în Iaşi pe 1 Ianuarie. Am venit cu drag, cu încredere şi mă bucur de fiecare secundă şi fiecare gest, idee, pe care le-am avut de atunci. Nu regret nimic. Aş face totul la fel şi a doua oară, pentru că mereu voi crede în acelaşi deznodământ. Eu voi crede.

Stăteam astă seară în faţa Traianului şi mi-am adus aminte cum am trecut în 2002 prin faţa lui, ieşind din pasaj, cu mama, şi cum îmi părea rău că nu pot intra, chiar dacă arăta execrabil atunci. Îmi doream atât de mult să intru în clădirea aia. Uite că s-a întâmplat. Câteodată mă tem de dorinţele mele. Mi se cam întâmplă, dar nu neapărat când ar fi bine. Oare ce îmi doresc acum? Oare ce nu s-a încheiat, închis anul acesta în viaţa mea?

1. Identificaţi un număr mai mare cu 30% de clienţi abordabili decât vă propuneţi ca obiectiv. Unii vor intra în şedinţe.

2. Alegeţi să rămâneţi peste noapte într-un hotel de cel puţin aceeaşi categorie cu a celui pe care îl vindeţi. Noblesse oblige.

3. Nu vă bazaţi pe parfumul de firmă. Înainte de prima întâlnire, faceţi un early check-in şi faceţi un duş, beţi o cafea.

"Noel, c'est l'Amour!": aşa se intitula ultimul dintre cântecele interpretate astăzi de "Juvenes Ecclesiae", corul de tineri al Catedralei Romano-Catolice Iaşi.

Într-adevăr, după acest concert minunat, resimt din nou acel sentiment pe care l-am avut intrând pentru întâia oară în Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria Regină", în seara zilei de 1 Mai 2011, abia ajuns după 10 ore de autocar la Sibiu. M-am cazat în Astoria şi am ieşit. Plecam pentru prima dată nu în Iaşi, oraşul pe care îl vizitam, ci în Iaşi, oraşul pe care urma să îl fac al meu.

Am intrat câteva minute în Catedrala Mitropolitană, am ieşit şi mi-am continuat explorarea pe Ştefan cel Mare. Am zărit lumina aprinsă în "OZN", după cum mi-a descris-o un prieten bucureştean venit în vizită la Iaşi.