Above all,

Te iubesc

Paul Eluard - trad. Alin Patru

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le-am cunoscut

Te iubesc pentru întregul timp pe care nu l-am trăit

Pentru mirosul marelui larg şi pentru mirosul pâinii calde

Pentru zăpada ce se topeşte pentru primele flori

Pentru animalele pure pe care omul nu le-nspăimântă

Te iubesc pentru a iubi

Te iubesc pentru toate femeile pe care nu le iubesc

Buhăieşti – un loc imediat după Vaslui, această „Finis terrae" a Internetului, când eşti în tren, dinspre Bucureşti spre Iaşi, plecat de aproape 24 de ore pe drum, pentru că în marfarul cu scaune al CFR-ului mai poţi şi lucra, atunci când nu îţi e prea frig, în vagonul 2, primul după locomotivă...

M-am apucat să scriu pentru blog, după mult timp în care nu am mai ştiut ce înseamnă somnul. Mi-am dereglat din nou orele de somn, aşa cum făceam în perioadele de festival la Sibiu. Mă trezesc noaptea la 2, apoi readorm la 6, şi mă trezesc greu din cauza motanei care toarce îngâmfat pe lângă mine exact când sună telefonul matinal. Prea matinal.

Revin de la Bucureşti, pe aici, prin ţinutul dintre acoperiri Internet, şi mă simt rupt de lume, ţinând cont că acum o oră schimbam mail-uri cu Monterey, California, despre o cazare la Paris, pentru un client un pic mai american, mai înalt, mai colonel şi dar la fel de în rezervă ca mine.

Digi, dacă citeşti...fă ceva să nu mai îmi dau seama că am trecut de Vaslui când merg noaptea cu trenul! Sau poţi să îi faci reclamă stick-ului ca „GPS-ul de Vaslui".

Mâine o nouă zi, două licitaţii. Poimâine, ziua Paris – 1. Vineri, fâl-fâl spre Beauvais. Oricât mi-am aruncat eu în luptă noaptea trecută – pe tren, de unde şi o utilizare a unor copy fără diacritice - toate skill-urile de marketing, grafică, P.R. şi publicitate – tot mă duc singurel. Dacă m-am trezit târziu! Dă-i, Doamne, caracaleanului mintea lui de pe urmă şi curajul cel dintâi!

Nu vă gândiţi la fantome...mi-a căzut cu tronc cineva. Mi-a căzut rău. E cu trese, domnişoara! Va fi greu de cucerit! Are stil, are minte, căţel şi nu pică la toate damblalele. Dacă voi căuta texte, nu am nicio şansă. De data asta, vorba unui spectacol de teatru „Simt că fac nebunii"!

Oare ea s-o fi prins?

Sper că nu, pentru că, în spiritul pur femeisc al absurdului, atunci nu mai am nicio şansa.

În spiritul masculin al bărbatului purtător cu încredere de cravată roz emanând masculinitate, nu am voie să îmi pun întrebări legate de şansă.

Aşa-i? 

4

Michelangelo Buonarotti

Cum râd dintr-una-ntr-alta petrecute

prin părul blond petalele-n cunună

şi una pe cealaltă cum se mână

s-ajungă prima fruntea să-i sărute!

Ce bucuros îi strânge pieptu-i în cute

veşmântul ziua, şi ce dulci se-ngână

cu gâtul şi obrajii împreună

din aur fire-n plete-ntreţesute!

Şi totuşi numai planglica ce-o-atinge

se bucură din plin când sânu-i prinde

şi dulce în strânsoarea ei i-l frânge.

Şi dacă brâul, brâul doar ce-o-ncinge

„mereu - pare că spune - o voi cuprinde",

ce-aş face eu în braţe s-o pot strânge?

Rondel de toamnă

Benjamin Fondane

iti plange toamna in priviri

si-ti moare lenes la fereastra

in odaita ta albastra

privesti bolnavii trandafiri

Curtezana

Rainer Maria Rilke

Soarele venetian în par mi-aseaza

aur din alchimii desavîrsite.

Sprîncenele înalt mi-s arcuite,

asemeni puntilor usoare si te

duc spre pericolul ce mut vegheaza,

al ochilor pe-ascuns calatorind,

peste canale, care mari cuprind

si din albastrul valurilor prind.

Cine ma vede, îmi invidiaza

si cîinele, pe care cîteodata

în pauze, languros, mi se aseaza

mîna, de scrum neatinsa, inelata.

Toti craii plini de vise care vin,

de gura mea sfîrsesc ca de venin

Totul pentru dragoste

George Gordon Lord Byron

O, nu-mi vorbiți de oameni faimoși prin fapte mari!

Ni-i faimă tinerețea cu dulcele ei jar,

Căci iederea și boarea și zilele-i de aur

Sunt mai presus ca toate cununile de laur.

Ce frumos arde focul tău

Iustin Panţa

„După ce am mai pus cîteva lemne pe focul din sobă,

Ce frumos arde focul tău, a spus ea.

Am stat un timp şi-am vorbit despre lucruri simple.

Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tău,

tonul vocii, gestul sapienţial

şi blînd al capului, mai ales

pronumele «tău» –

toate astea au rămas: liniştea şi simplitatea

adîncă a lucrurilor;

iarăşi: numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată

Este scena care a provocat peste alte cîteva săptămîni întîmplarea face să locuieşti chiar în piaţeta unde se instalează parcul de distracţii al copiilor, s-au montat mecanismele – maşinuţe electrice, cutia cu manetă, caruselul – o femeie frumoasă din metal, cu mîinile ridicate, de fusta căreia sunt prinse băncuţele unde se aşază copiii ca să fie rotiţi în cercuri suitoare/ coborîtoare. Doar că motorul caruselului nu funcţionează, femeia mecanică stă imobilă şi cu faţa-i enormă priveşte fix spre fereastra ta, într-o noapte, deschizînd-o, ai fost copleşit, ca sub o stare de hipnoză, de imobilitatea chipului şi privirii ei, de atunci nu mai aeriseşti dimineaţa, nu mai priveşti seara pe geam – ştii că ea continuă să te privească în ăst timp

întîmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu

de la marginea oraşului

cînd o pană de curent ne-a lăsat în întuneric,

singuri, în camera strîmtă.

Nu aveam la îndemînă decît jarul ţigării şi brusc am

simţit nevoia să-i văd faţa.

Şi atunci i-am purtat ţigara în jurul chipului –

figura ei era, cufundată în fumul şi lumina aproape

inexistente ale ţigării,

doar un halou, faţa ei mai reprezenta doar privirea,

Cred că suntem prieteni acum, i-am spus în camera

din cartierul de la marginea oraşului,

era replica mea la Ce frumos arde focul tău".

Celei care minte

Ion Minulescu

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată,

Am să te iert -

E vechi păcatul

Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,

Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,

Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,

În pat ţi-am presărat garoafe

Şi maci -

Tot flori însângerate -

Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,

Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt

Trei ramuri verzi de lămâiţă

Si-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,

Bate miezul nopţii...

E ora când amanţii,-alt'dată,

Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...

Deci vino,

Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,

Înfinge-ţi în priviri Minciuna

Şi-n caldul buzei Adevărul

Şi spune-mi:

Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa

Câţi au murit

Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată.

Am să te iert -

E vechi păcatul

Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ţi cer să-mi spui

Nimic din tot ce-ai spus la alţii,

Ci tot ce n-ai spus nimănui.

Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,

Nu-ţi cer

Nimic din ce poetul palid

Cerşeşte-n veci de veci, stingher,

Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă

Din şirul clipelor la fel,

Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,

În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde

Şi în priviri

Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.

Şi-aşa tăcuţi -

Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -

Să-ncepem slujba-n miez de noapte

Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Uvedenrode

Ion Barbu

La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode! 
Suprasexuale 
Supramuzicale;

Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi, 
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;

Uvedenrode
Peste mode şi timp 
Olimp!

Contemplarea Iadului

Bertold Brecht (traducerea Liviu Ofileanu)

Contemplarea Iadului, de care auzisem odată

fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc

asemănător oraşului Londra. Eu,

care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,

aflu, contemplând Iadul, că el

trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.