"Irish Coffee, vă rog.", spuse el, aşezându-se grăbit la masă, încercând să pară neafectat de ivirea unei priviri neîntâlnit de cunoscută până atunci. Se refugiase în ceainărie ca să scrie, pentru prima dată după mult timp, mai întâi de mână.
"Numai cu rom, dacă doriţi. Nu avem whiskey!". La auzul acestei replici, figura lui se lumină! Îi trecură prin minte imagini, sunete, miresme şi senzaţii tactile de catifea roşie din Cafe Wien, amorţind amintiri candide de seri fără program de închidere pentru îndrăgostiţi în defuncta ceainărie Teea.
Sibiul îl bântuia chiar şi aici, în Iaşi, acolo unde începe Copoul, într-o ceainărie de nefumători cum visa el cândva să deschidă la Sibiu.
"Şi mai bine! Astfel, îi spune "Marghiloman" şi e o specialitate românească de cafea foarte apreciată. Nume de politician, adorată cândva de poeţi, la Capşa!". Ochii chelneriţei se făcură mari ca deschiderea lentilelor de obiectiv foto la f 1.8. Apoi, ea zâmbi, încercând să mascheze fâstâcirea. Nu ştia dacă să ia remarca aceasta din partea unui client drept o destăinuire sau o jignire la adresa pregătirii ei în domeniu. De fapt, ea era studentă şi nu avea niciun gând să facă o carieră din servitul cafelei, darămite să înveţe poveşti despre poeţi morţi şi politicieni fără şanse să apară vreodată în "Can Can" sau la "Poveştiri".
...........................................................................................................................................................................
Cam aşa se încheie seara aceasta de duminică pentru mine. Undeva în Copou, sorbind o cafea înobilată nesperat prin poveşti, istorii de mult uitate.
E 15 ianuarie. Ziua lui Eminescu a fost una care i-ar fi plăcut atât poetului, cât şi lui Creangă. Romantism şi snoave deopotrivă, speranţe, candoare şi dispreţ, laolaltă.
Trezirea de dimineaţă. Drum la domnul Grumăzescu, la Galeriile Anticariat de pe Lăpuşneanu. Aici, bravii urmaşi ai lui Păstorel şi-au găsit cuibuşorul de nebunii literar-bahice şi hrănesc cu înghionteli lirice, distihuri, catrene sau dueluri pe Agonia, Academia Liberă "Păstorel".
Trecând peste zâmbetul continuu care îţi plesneşte în sictir toate grijile din momentul în care intri şi începi să asculţi, rămâi uimit de căldura ce emană nu doar din caloriferele şi reşourile electrice cu care domnul Grumăzescu se ingrijeşte fără economie să nu îi răcească musafirii, ci şi din deschiderea şi prietenia sinceră a celor ce asistă. Nu, "asistă" nu este un cuvânt potrivit...ce împărtăşesc gândul că "beatus, -, -um" şi beat ar trebui să aibă totuşi o legătură etimologică, chiar de lingviştii abstinenţi de încearcă să demonstreze contrariul.
Eu, recunosc, am rămas cel mai uimit de frumuseţea angelică, aparent, al unei domnişoare ce m-a poftit să mă aşez lângă ea, la uşă (era plin), pe un vechi radio de lemn.
Deja, vedeţi mai sus, toate motivele pentru care în 21 ianuarie voi fi din nou prezent la lucrări, şi poate, voi îndrăzni să citesc şi eu.
Cu domnul Grumăzescu aveam să mă mai întâlnesc astăzi încă o dată, într-un cadru la fel de pitoresc, ceva mai juvenil (iertaţi-mi scăparea parţială de sens) şi clar mai de viitor, mai ales prin prisma mediei de vârstă. Noroc cu Facebook-ul şi cu chestia numită "Events", că altfel era să ratez "Eminesciana 2012", organizată de
ATRAG Iaşi. (Dacă rămâneţi aşa de activi şi îmi daţi de lucru - pentru că îmi place ce faceţi - Google-ul nu îmi va mai trimite decât search-uri cu "l" lichid şi dulce ca bomboana "Bucuria" ).
În dulcele meu stil clasic de a pleca în ultimul moment, am ajuns în întârziere. Planificasem o seară liniştită, domestică, alături de motanul-pisică Travis. Ajung la 16.30 acasă, deschid FB-ul şi văd pe pagina privirii ce îl ameţi pe clientul de mai sus în ceainărie, că sunt dator să ajung undeva dădusem un "Join".
Descarc fotografiile din prima jumătate a zilei, hrănesc motana, iau un taxi si fug! Urc scările Casei de Cultură "Mihai Ursachi". Aud muzică. LIVE. Aştept. Cunoşteam sala de la un eveniment PNL Iaşi şi ştiam că e "dead-end". Se face linişte, intru. Momentul meu de faimă de 3 secunde sau de nesimţire, voi decideţi. Am atras toate privirile. Ar fi o tactică buna de creştere a awareness-ului, nu-i aşa, privire?
Şoc şi groază, sau nu chiar: numai tineri, frumoşi, dar mai ales frumoase. (Nu mă pot abţine, e ziua lui Eminescu!) Scanez după feţe cunoscute. Domnul Grumăzescu (în continuare merg pe "numai tineri"!). Mai sus cu un rând, Mircea Mereacre şi
ASFI-ştii. Strângeri de mână, mă aşez. Mă dezmeticesc puţin şi observ, adică mă holbez un pic la domnişoara care prezenta.
Urmează un pasaj pentru prietenii de la Sibiu care nu înţeleg de ce îmi place Iaşiul. Ea începe să vorbească şi mă abţin să nu rămân vizibil gură-cască: vorbe bine alese, fraze structurate, intonaţie, voce bună, voce foarte bună, prestanţa cuiva cu mult mai multă experienţă. Parta cu: înaltă, blondă, cu ochi albaştri, zâmbet fermecător şi un inel ce ridică semne de întrebare sunt "dotările standard". Se încheie pasajul pentru prietenii din Sibiu. Aveam să aflu că "face dreptul". Îl va face bine! Dacă ar fi întâlnit-o Virgil Gheorghiu (cel cu "Ora 25"), îmbrăcată în robă, ar fi avut probleme mari în a găsi pentru ea un apelativ mai bun decât "Laleaua neagră" pe care i l-a atribuit soţiei lui brunete. Tot el scria în memorii că "blondele liniştesc". O fi ştiut el ceva. A urmat liceul la Chişinău.
"Gata cu fanteziile, Aline!"
"Nu pot, n-am terminat încă!"
"Ce mai e?"
"Mai e prezenţa elegantă, cu bluză albă şi un pandantiv discret la gât. Ştia pe de rost "De-or trece anii..." Aş zice mai multe, dar mă află mulţimea, vorba lui Zavaiot. Gata!"
Eminescu avea un altar la Ursachi astă seară. Acolo, în faţa noastră, era un altar în toată regula, ca al unui sfânt. Cu lumânări, cu tot. Era şi Veronica acolo. Au fost şi prin scrisori, citite cu accent dulce moldovenesc. E prima dată când mă gândesc la faptul că l-am citit mereu greşit pe Eminescu până acum. Trebuie citit, ascultat, cu accent basarabean! Aşa a simţit, aşa a învăţat el acasă limba, aşa e ea cea mai curată!
S-a cântat, s-a trăit. A fost ca un praznic vesel al unui sfânt, nu trist cum sunt la noi la ortodocşi slujbele.
Domnului Grumăzescu i-au zburat foile - păcat că nu a putut să îşi urmeze visul în regie de teatru - gândurile, povestirile şi amintirile, ce au aterizat nu pe podeaua sălii, ci direct în inimile noastre, acolo şi atunci, în timpul etern al poeziei vieţii, în timpul lui Eminescu. Nu intru în amănunte mai mult. Cine a fost acolo ştie ce s-a întâmplat, iar eu ştiu doar ce am trăit. Nu-i aşa, Privire?
Capac peste toate astea, am fost azi şi la talcioc. Începe să devină un obicei duminical, deşi mai am mult până să devin un Andy Warhole. Modest? Lucrez în marketing!Cu siguranţă nu am de gând să devin gay! De parcă şi-ar fi pus cineva asta în gând vreodată!
Şi, bonus, am fost 2000 de ieşeni azi în stradă, în prima parte a zilei. Seara au apărut alte grupuri mai mici. Poze...pe Facebook. Membrii
CALIS au ieşit din nou în front, deşi meritul organizării aparţine TNL Iaşi. 2000 de oameni au venit în stradă la Iaşi împotriva "guvernului Băsescu". Ca să înţeleagă prietenii mei sibieni, asta înseamnă mai mulţi oameni decât a scos în stradă Voltaj în iunie! Aprobarea a fost obţinută de noi, însă a fost doar cadrul legal ca oamenii să nu păţească ce au păţit la Sibiu.
Concluzia acţiunii, la care am văzut mulţi tineri, de la studenţi la "băieţi de cartier" cu şapca invers şi pantaloni picanţi: Domnule Băsescu, domnule Boc, Iaşiu vă aşteaptă cu nerăbdare de Ziua Unirii. Presimt că cei 100.000 lei alocaţi de "guvernul Băsescu" manifestărilor, nu vor fi suficienţi pentru a cumpăra un sistem de sonorizare destul de puternic încât să acopere urările de bine ale mulţimii. Poftiţi laşi, pe 24 Ianuarie, domnule Preşedinte, domnule Prim-ministru! Toţi cei care locuiesc la 2 ore distanţă cel mult de Iaşi şi careu au ceva să vă transmită, probabil că vor veni repede încoace! Adică, vreo 2/3 din Moldova se incadrează în distanţele amintite.
O noapte apolitic de eminesciană vă doresc tuturor, de aici, din dulcele târg al Ieşilor.