Above all,

Lume bună și destulă, vreo 50 de persoane, că de data aceasta s-a dat sfoară în țară doar în ultimul moment, pentru că, nu-i așa, oamenii rari se anunță în ultimul moment!

Despre Constantin Dinulescu ce să vă scriu? V-aș putea spune că este unul dintre cei mai mari actori români în viață, că a fost pentru un an profesorul celui cu care am dat interviul pentru angajarea mea la Teatrul Național din Sibiu, marele Virgil Flonda, sau v-aș putea spune că este acum actor la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. Aveți cu toți Google...

Aș scrie că vocea îmi tremura. Poate nu credeți, dar odată intrat în lumea asta a teatrului – dacă o faci din suflet și din dragoste pentru ea, nu ca simplu mercenar – nu mai ieși niciodată.

Voi scrie că încă nu pot crede că astă seară am văzut un om lăcrimând deoarece simbolurile literare sau istorice ale țării acesteia din care nu a plecat, ca mulți alții pe care i-a pomenit, în parte, prim-regizorul Teatrului Național Radiofonic, domnul Vasile Manta. Aș scrie multe, dar e târziu, iar gândurile mele nu sunt încă limpezi. Aș scrie mult, dar las cuvintele "la cald" să vorbească singure, fără formatări, modificări, corecturi:

Constantin Dinulescu: Am venit în Iași când voi nu erați nici măcar în scrisori.

Constantin Dinulescu vorbește despre construcția corpului Operei Naționale Iași legată fizic de clădirea Teatrului Național și de intervențiile structurale asupra clădirii.

"Teatrul Național a încetat să mai existe la Iași pentru că nu mai are sediu, are tot felul de sălițe în care se fac spectacole moderne. Un teatru național are un anumit repertoriu, nu doar spectacole mici, făcute doar pentru a avea activitate și pentru a-și primi oamenii salariile."

Constantin Dinulescu: "Când văd cubul ăla de lângă teatru, parcă sunt la Mecca! Ba mai aud că unii se gândesc să îl păstreze și după redeschiderea Teatrului."

Constantin Dinulescu:"Noi nu jucăm, noi oficiem!" spune Dinulescu privind modul în care gândeau actorii din generația sa.

"La Iași este nevoie de un animator care să reconstruiască aici o trupă, care să aleagă un repertoriu.

Despre Aurică Brumă: "Aurică, tu când vrei să-mi spui ceva, mai bine scrie-mi!"

"Trăim într-o țară în care ne plângem că tineretul o părăsește!...Trăim într-o țară în care copii în școală, când văd steagul țării, fluieră și trec mai departe!...Avem manuale în care scriem despre Andreea Esca și nu scriem despre oamenii de cultură care au transmis generațiilor ideea de sacrificiu."

Constantin Dinulescu: ”In 1959 s-a dat voie pentru prima oară să se cânte Hora Unirii.”

Lăcrimând, Constantin Dinulescu, își aduce aminte cum, în timpul primului specacol, o sală întreagă a cântat Hora Unirii cu actorii, "de parcă ieri ar fi repetat-o!"

Adrian Christescu il prezinta pe Vasile Manta, prim regizorul Teatrului Național Radiofonic, cu peste 700 de spectacole puse in scenă.

Vasile Manta: "Radioul este o vrajă din care nu am mai putut scăpa!"

Vasile Manta: Când a plecat Mircea Crișan, au venit niște domni și au luat bandă cu bandă, unde apărea numele lui și ni le-au luat. Am înțeles că au fost date la șters."

Vasile Manta: "Am participat la o ședință de Partid la care Tudor Vornicu înfiera patru colegi din radio, cu vehemență, deoarece își depuseseră actele pentru plecarea definitivă din țară."

Vasile Manta: "După 1995, a început un alt fel de cenzură, cenzura financiară: îți taie fondurile! Nu mai ai cu ce face producție! Ai o libertate totală de creație, dar n-ai cu ce s-o faci!"