Above all,

E Ajunul Crăciunului! E primul, chiar primul ajun pe care îl petrec singur, dacă e să ne luăm după proximitatea fizică. E primul meu Crăciun la Iaşi.

Mă scuzaţi, era să uit motanelul pe care l-am adoptat ieri de la Asociaţia Max Dogs, după cum îmi promisesem că voi face ca gest caritabil de Crăciun anul acesta, no matter what...or who. Guess Who.

Scenariile pe care le aveam inconştient planificate pentru Crăciunul acesta au fost date complet peste cap de aventura lui 2011. Trebuia să fie un prim Crăciun la Târgu-Neamţ. Pas. Apoi, unul la Roman. Passo doble pe contratimp cu Ea din timpul unei alte aventuri ce mi-a plăcut şi pe care am respirat-o prin fiecare por, mult prea mult pentru a spune că a fost un simplu job, Traianul. Acum, Moş Crăciun al meu e pe stil vechi. Interesantă sincronizarea, nu-i aşa?

"E Revolutie!", îmi aduc aminte cum imi spunea mama în '89, când tata era plecat la "Academie" în Bucureşti. Îmi aduc aminte de discursul lui Ceauşescu şi de întreruperea emisiei.

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum, cu câteva zile înainte, văzusem "la bulgari", rămas mai mult decât de obicei pe canal după desenele animate de la 7, interviuri la Giurgiu despre "situaţia din România". I-am spus mamei, care mi-a zis să tac. Mai târziu aveam să aflu că mama nu m-a scos câteva zile din casă de teamă să nu îmi scape ceva şi faţă de alţii din jur.

În '89 am aflat că nu există Moş Crăciun, pentru că nu mi-a adus nicio jucărie, ci nişte şampon din acela la pătrăţele de plastic şi o periuţă de dinţi. Moşului îi era frică să zboare printr-o Românie în care mureau tineri ca el să poată să existe. Îmi aduc aminte fotografia într-un ziar a unui fost coleg de-al mamei de liceu sau şcoală. Nu mai ştiu exact, ştiu doar că fusese ofiţer. Fusese pentru că a murit atunci. Unul din fii lui a aprins mai apoi flacăra de la mormântul ostaşului necunoscut.