Above all,

Tren de noapte, din nou. Un alt drum spre Bucureşti, de data aceasta cu prelungire spre Thassos-Halkidiki. Săptămâna trecută, chiar în Vinerea Mare dinaintea Paştelui ortodox, eram în drum spre Paris. De fapt, eram chiar la Paris.

Planificasem plecarea asta de Paşti – pe vremea aceea nu aveam idee că e sărbătoare – prin august. M-aş putea face că nu îmi aduc aminte când şi unde am luat decizia, dar gustul nebuniei de tortellini de la Ramada Iaşi încă îmi bântuie papilele gustative din când în când la prânz.

Buhăieşti – un loc imediat după Vaslui, această „Finis terrae" a Internetului, când eşti în tren, dinspre Bucureşti spre Iaşi, plecat de aproape 24 de ore pe drum, pentru că în marfarul cu scaune al CFR-ului mai poţi şi lucra, atunci când nu îţi e prea frig, în vagonul 2, primul după locomotivă...

M-am apucat să scriu pentru blog, după mult timp în care nu am mai ştiut ce înseamnă somnul. Mi-am dereglat din nou orele de somn, aşa cum făceam în perioadele de festival la Sibiu. Mă trezesc noaptea la 2, apoi readorm la 6, şi mă trezesc greu din cauza motanei care toarce îngâmfat pe lângă mine exact când sună telefonul matinal. Prea matinal.

Revin de la Bucureşti, pe aici, prin ţinutul dintre acoperiri Internet, şi mă simt rupt de lume, ţinând cont că acum o oră schimbam mail-uri cu Monterey, California, despre o cazare la Paris, pentru un client un pic mai american, mai înalt, mai colonel şi dar la fel de în rezervă ca mine.

Digi, dacă citeşti...fă ceva să nu mai îmi dau seama că am trecut de Vaslui când merg noaptea cu trenul! Sau poţi să îi faci reclamă stick-ului ca „GPS-ul de Vaslui".

Mâine o nouă zi, două licitaţii. Poimâine, ziua Paris – 1. Vineri, fâl-fâl spre Beauvais. Oricât mi-am aruncat eu în luptă noaptea trecută – pe tren, de unde şi o utilizare a unor copy fără diacritice - toate skill-urile de marketing, grafică, P.R. şi publicitate – tot mă duc singurel. Dacă m-am trezit târziu! Dă-i, Doamne, caracaleanului mintea lui de pe urmă şi curajul cel dintâi!

Nu vă gândiţi la fantome...mi-a căzut cu tronc cineva. Mi-a căzut rău. E cu trese, domnişoara! Va fi greu de cucerit! Are stil, are minte, căţel şi nu pică la toate damblalele. Dacă voi căuta texte, nu am nicio şansă. De data asta, vorba unui spectacol de teatru „Simt că fac nebunii"!

Oare ea s-o fi prins?

Sper că nu, pentru că, în spiritul pur femeisc al absurdului, atunci nu mai am nicio şansa.

În spiritul masculin al bărbatului purtător cu încredere de cravată roz emanând masculinitate, nu am voie să îmi pun întrebări legate de şansă.

Aşa-i? 

4

Michelangelo Buonarotti

Cum râd dintr-una-ntr-alta petrecute

prin părul blond petalele-n cunună

şi una pe cealaltă cum se mână

s-ajungă prima fruntea să-i sărute!

Ce bucuros îi strânge pieptu-i în cute

veşmântul ziua, şi ce dulci se-ngână

cu gâtul şi obrajii împreună

din aur fire-n plete-ntreţesute!

Şi totuşi numai planglica ce-o-atinge

se bucură din plin când sânu-i prinde

şi dulce în strânsoarea ei i-l frânge.

Şi dacă brâul, brâul doar ce-o-ncinge

„mereu - pare că spune - o voi cuprinde",

ce-aş face eu în braţe s-o pot strânge?

Acasă, abia ajuns după 7 ore de tren de la Bucureşti la Iaşi. Săptămâna viitoare, cred, că voi rămâne şi eu în week-end în Iaşi. Primul după şase săptămâni fantastice! Da, recunosc, sunt workoholic!

Ascult Buble, care zice ceva că "wants to make love to you tonight" şi mă gândesc că luni seara eram în "Pardon Cafe", în acasă-ul Sibiu. Pisica mea stoică se tolăneşte în braţele mele, după ce, cu greu am căzut cu ea la pace să îmi eliberezeze mouse-ul despre care s-a prins ea că are ceva de a face cu dreptunghiul ăsta la care privesc mereu seara, de bleg.

Am ajuns miercuri seara în Iaşi, joi am plecat cu trenul de noapte, cu mici peripeţii, spre Bucureşti. De mult nu am mai văzut atât de multă bucurie în privirea unei femei, ca atunci când m-a văzut colega mea Ana în tren, cu o gară mai târziu decât planificasem. Noroc că Nicolina International Railway Station of Iashington e uşor de găsit când ai un taximetrist şi un Logan cu 80 CP care bate la viteză o locomotivă de 1200 CP.

În sfârşit, am fost la MICE PRO 2012. Prima ediţie. Nebunia lui Vali Constantin va creşte frumos. A înţeles că pentru un eveniment la care vrei să atragi numele, trebuie să aduci mai întâi numele. Timid, dar sigur, prin claritatea organizării, prin modul în care au fost punctate elementele esenţiale ale unui astfel de eveniment, evenimentul are viitor. Neîncrederea de care am dat dovadă cam toţi din branşă, inclusiv eu, a dăunat primei ediţii. Păcat.

E nevoie de evenimentul acesta. E nevoie să nu ne înghesuim la Romexpo cu toate "senioarele" care colecţionează maculatură pentru pus pe etajerele din casă. O spun urât, ce-i drept, pentru că am avut impresia asta faţă de o mare parte din publicul de la Târgul de Turism al României. În 2013 la Istanbul ne vom învăţa toţi lecţiile, iar efortul lui Vali de anul acesta îşi va vedea rezultatele.

Am întâlnit oameni interesanţi acolo, dar despre asta şi despre ce am învăţat la MICE PRO, mâine seară. Astăzi, am de gând să aberez un pic. E primăvară, nu-i aşa?

E primăvară şi în Bucureşti, iar un traseu integral cu tramvaiul 41 de la Piaţa Presei Libere + restul cu 47-le până la Piaţa Unirii te aruncă brusc la pământ, te loveşte cu capul de caldarâm şi-l auzi trosnind a "asta-i U.E.?"!

Mizerie, mirosuri balcanice - de care sigur mi s-ar face dor odată plecat din România - vânzători de brichete, şosete şi şerveţele umede mai bronzaţi decât mine, iar eu nu sunt tocmai cel mai blond, butoaie de varză roşii - ce-i drept goale. Blocuri gri, stadionul Steaua, pasajul Basarab, podul Grant. Un husky superb în tramvai în Crângaşi. Un gest tandru faţă de el trădat de stăpâna tânără.

Trec în plimbare pe lângă A.S.E. Mă uit la faimoasa bilă şi îmi amintesc zâmbind de cineva din Iaşi. Cineva de pe Ciurchi, blocul "nou". Încerc să rămân "cool" şi trec mai departe. Lipscani, căldură, zâmbetul colegei când îi fac poze cu mascota celor de la Guinness. Cafea în The Gin Factory. Doar cafea de data aceasta. Poveşti despre bebeluşi de 2* 350ml, nopţi lungi şi Paulaner. Doar poveşti. "Pasajul Latin", Cocor, discuţii despre rochii şi ce înseamnă DIN - ul de la dresuri. Aveam şi eu o curiozitate. Seara, "Carul cu bere". Tot din vina lui Vali Constantin. O vină mare şi frumoasă. M.I.C.E. tot ospitalitate se numeşte, nu-i aşa?

Am reîntâlnit-o şi pe Ioana de la Central Plaza, despre care am scris aici. Îmi menţin poziţia faţă de hotel şi faţă de zâmbetul ei, dar trebuie să completez, a propos de remarca Anei Budu, undeva printre standuri la TTR: părerea mea legată de Central Plaza şi atitudinea mea va rămâne aceeaşi, indiferent de cât de fermecător, tachinant sau doar diplomat va fi zâmbetul Ioanei. Suntem întâi oameni, dar mai ales suntem profesionişti. Unii ceva mai relaxaţi, ce-i drept. Scriu acum un mesaj.

Mâine voi scrie despre Hotel Internaţional, Double Tree by Hilton şi Pullman.

Cât despre Ana Budu, şi ea are un zâmbet fermecător (o fi ceva cu numele acesta...), iar locaţia ei de acum de la Suceava pare să promită un articol de blog interesant, mai ales că ştim toţi că pe operaţional puţină lume o întrece pe Ana în ţară.

Noapte bună, tuturor, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor!

Rondel de toamnă

Benjamin Fondane

iti plange toamna in priviri

si-ti moare lenes la fereastra

in odaita ta albastra

privesti bolnavii trandafiri

Curtezana

Rainer Maria Rilke

Soarele venetian în par mi-aseaza

aur din alchimii desavîrsite.

Sprîncenele înalt mi-s arcuite,

asemeni puntilor usoare si te

duc spre pericolul ce mut vegheaza,

al ochilor pe-ascuns calatorind,

peste canale, care mari cuprind

si din albastrul valurilor prind.

Cine ma vede, îmi invidiaza

si cîinele, pe care cîteodata

în pauze, languros, mi se aseaza

mîna, de scrum neatinsa, inelata.

Toti craii plini de vise care vin,

de gura mea sfîrsesc ca de venin

Aseară am fost în Dublin (ăsta din Iaşi), la un "show" de stand-up comedy. A fost prima experienţă de gen şi specie. 

Ştiam că stand-up-ul românesc e mai colorat atât la propriu, cât şi la figurat decât http://youtu.be/fbGkxcY7YFU

Ce frumos arde focul tău

Iustin Panţa

„După ce am mai pus cîteva lemne pe focul din sobă,

Ce frumos arde focul tău, a spus ea.

Am stat un timp şi-am vorbit despre lucruri simple.

Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tău,

tonul vocii, gestul sapienţial

şi blînd al capului, mai ales

pronumele «tău» –

toate astea au rămas: liniştea şi simplitatea

adîncă a lucrurilor;

iarăşi: numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată

Este scena care a provocat peste alte cîteva săptămîni întîmplarea face să locuieşti chiar în piaţeta unde se instalează parcul de distracţii al copiilor, s-au montat mecanismele – maşinuţe electrice, cutia cu manetă, caruselul – o femeie frumoasă din metal, cu mîinile ridicate, de fusta căreia sunt prinse băncuţele unde se aşază copiii ca să fie rotiţi în cercuri suitoare/ coborîtoare. Doar că motorul caruselului nu funcţionează, femeia mecanică stă imobilă şi cu faţa-i enormă priveşte fix spre fereastra ta, într-o noapte, deschizînd-o, ai fost copleşit, ca sub o stare de hipnoză, de imobilitatea chipului şi privirii ei, de atunci nu mai aeriseşti dimineaţa, nu mai priveşti seara pe geam – ştii că ea continuă să te privească în ăst timp

întîmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu

de la marginea oraşului

cînd o pană de curent ne-a lăsat în întuneric,

singuri, în camera strîmtă.

Nu aveam la îndemînă decît jarul ţigării şi brusc am

simţit nevoia să-i văd faţa.

Şi atunci i-am purtat ţigara în jurul chipului –

figura ei era, cufundată în fumul şi lumina aproape

inexistente ale ţigării,

doar un halou, faţa ei mai reprezenta doar privirea,

Cred că suntem prieteni acum, i-am spus în camera

din cartierul de la marginea oraşului,

era replica mea la Ce frumos arde focul tău".

Cele trei zile din viaţa de organizator de evenimente despre care vă voi povesti sunt de fapt patru. Nu e ca la cei trei evenghelişti, ci pur şi simplu prima zi înseamnă de fapt două zile fără pauză.

Joi spre vineri nu am dormit. Week-end-ul acesta am două evenimente care se desfăşoară în paralel, ambele cu clienţi foarte importanţi pe care îi veţi afla la momentul potrivit, pe cale oficială.