Above all,

Acum o săptămână am moşit o logodnă. Mie se vor întoarce păcatele cândva când nu voi mai scăpa nici eu de însurătoare, aşa cum am făcut-o de trei ori până acum, ca prin urechile acului.

Pentru că sunt expert în „cerut" şi primit răspunsuri pozitive, astăzi vă voi povesti cam cum aş fi putut să o cer eu de nevăstuică pe Ea, anul acesta de Sfântul Valentin sau Dragobete sau de ziua ei, dar mai ales de primele două, că la a treia se-mplineşte.

De ce îmi plac Liberalii?

Pentru că:

1.Gândesc liber, dar mai ales deoarece gândesc!

2. Datorită unor liberali, există România!

3. Sunt gentlemeni: ne mai călcăm profesional pe picioare, dar discutăm, reglăm, onorabil...Adică, pentru cine nu înţelege: au onoare!

Turişti în Iaşi? Pentru ce? Hai să nu ne mai amăgim singuri cu apa rece a frumoasei şi parfumatei istorii a "mirobolantei" foste capitală de principat! Din păcate, sau mai bine spus din fericire, turistul modern nu mai umblă de nebun ca să vadă "pietre", aşa cum al naibii de potrivit spunea mama când mă vedea pe mine, elev fiind, venind extraordinar de încântat acasă cu fotografiile, aproape de carte poştală, ale Stonehenge-ului. (Să nu mă înţelegeţi greşit, mama ştia ce văzusem eu, dar nu suporta să nu mă vadă şi pe mine "că am fost acolo!". Habar n-avea că puşlamaua îşi va arunca mereu banii pe aparate, pe obiective...)!

E ora 1 noaptea. Încă nu îmi vine să cred că astăzi m-am aflat la câțiva metri și că am dialogat chiar cu una dintre primele și cele mai marcante imagini pe care le am din tinerețea mea de cinefil: Constantin Dinulescu.

Grație Clubului Antreprenorilor Liberali Iași și cu găzduirea mai mult decât cafegioaică a Atelierului de Bere din Iași (Da, acolo, vis-a-vis de Tribuna!) s-a întâmplat din nou astăzi, aici, în orașul celor șapte coline de vinuri pline, "Cafeneaua Liberală".

Despre tine

George-Alin Pătru

Despre tine nu-mi aduc aminte mult

În afară de gesturi, respingeri şi zâmbete,

Pe care ţi le-am furat într-o noapte

A sufletului.

Astă seară

Xevahir Spahiu

Asta seara

Trăiesc în adâncul ochilor tăi,

în ochii mei tu iţi ai sălaşul.

Nu suntem noi inşine,

fiecare este celălalt.

Iubire silnică pe viaţă

Adrian Păunescu

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic.

Pe viata si pe moarte. Fara frica,

Compatimesc pe cei care abdica,

Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Jazz

Constantin Virgil Gheorghiu

Alb creşte-n alcooluri un nenufăr de bec.

Ni-s creştetele două pe o tipsie duse;

mâini cu fluiditate de balerine ruse

între butelii joacă melodic pe un rec

fumans sărut vid

zâmbetele-n dans difuze

bile roze

s-au ciocnit torid.

Când eram mic, da' mic de tot, tovăşu' Ceauşescu s-a gândit că ar fi bine să plătească el tot ce-o fi de plătit pe-afară şi că ar putea să o facă şi plătind în carne. Nu în femei, ci carne de porc, vită, păsări şi de-ale gurii.

Aşa că mama se ducea în piaţă la noi la Caracal şi cumpăra porumbei. Pentru carne. Am mâncat cine ştie de câte ori probabil cea mai bună carne din câte există la noi, fără să vreau. Culmea crizei, mâncam o delicatesă din lipsă de carne comună.

Mai târziu aveam să îmi dau seama că la noi, în Oltenia, avem toţi columbofilia în sânge. La bloc sau la casă, toate rudele mele aveau sau au avut porumbei. Eu am avut la bloc, mai întâi la Caracal, în balcon, apoi la Sibiu, în jardinieră.

Peste drum de "blocul părintesc", un vecin avea şi el porumbei în balcon. Îmi aduc aminte că stătea la 3 şi erau al naibii de frumoşi. Vărul meu, la Târgu-Jiu, avea şi el damblaua asta, dar cel mai hotărât era vărul de Slatina.

"E Revolutie!", îmi aduc aminte cum imi spunea mama în '89, când tata era plecat la "Academie" în Bucureşti. Îmi aduc aminte de discursul lui Ceauşescu şi de întreruperea emisiei.

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum, cu câteva zile înainte, văzusem "la bulgari", rămas mai mult decât de obicei pe canal după desenele animate de la 7, interviuri la Giurgiu despre "situaţia din România". I-am spus mamei, care mi-a zis să tac. Mai târziu aveam să aflu că mama nu m-a scos câteva zile din casă de teamă să nu îmi scape ceva şi faţă de alţii din jur.

În '89 am aflat că nu există Moş Crăciun, pentru că nu mi-a adus nicio jucărie, ci nişte şampon din acela la pătrăţele de plastic şi o periuţă de dinţi. Moşului îi era frică să zboare printr-o Românie în care mureau tineri ca el să poată să existe. Îmi aduc aminte fotografia într-un ziar a unui fost coleg de-al mamei de liceu sau şcoală. Nu mai ştiu exact, ştiu doar că fusese ofiţer. Fusese pentru că a murit atunci. Unul din fii lui a aprins mai apoi flacăra de la mormântul ostaşului necunoscut.